Echipa locală de volei CSMU LPS Suceava a obţinut sâmbătă o victorie importantă, trecând clar de Ştiinţa Bacău, liderul neînvins al seriei. Cu un joc mult peste evoluţiile obişnuite, elevii antrenorului Victor Pancu au reuşit un meci încântător, ridicând în picioare spectatorii, în număr mai mare la acest meci, prezenţi în sala Unirea. Primele două seturi au fost un adevărat galop de sănătate pentru echipa noastră, care s-a impus la 20, respectiv 21. Oaspeţii au dat semne de revenire în setul trei, pe care l-au câştigat la 21. Nu a fost însă decât un foc de paie, echipa locală impunându-se într-o manieră clară în setul patru şi încheind meciul la scorul de 3-1. Victoria de sâmbătă contează foarte mult în economia clasamentului. Chiar dacă principala contracandidată la locul 4, ultimul care asigură calificarea în play-off, AS NIRO Bucureşti, s-a impus şi ea, victoria în faţa liderului va cântări cu siguranţă foarte mult în economia finală a clasamentului. „Un antrenor nu poate fi niciodată mulţumit 100% de jocul echipei sale. Au mai fost probleme, dar per ansamblu am jucat foarte bine, iar calificarea în faza a doua a campionatului este acum mai aproape”, ne-a declarat antrenorul Victor Pancu.