Preşedintele CA al clubului Farul Constanţa, Gheorghe Bosânceanu, a declarat că tehnicianul Constantin Gache a fost reconfirmat de Consiliul Director în funcţia de antrenor principal al echipei constănţene.
Şedinţa de ieri a Consiliului Director a durat aproximativ o oră şi jumătate.
„Ne-am reconfirmat încrederea în echipa tehnică. Avem o echipă tehnică formată din oameni care sunt legaţi de clubul nostru, care s-au afirmat ca jucători şi ulterior ca antrenori în clubul nostru, îi susţinem mai departe. Le-am transmis că avem nevoie de la ei să găsească cele mai bune mijloace să obţină şi rezultate pentru că fără rezultate, nu pot să îşi dovedească în faţa noastră, în faţa constănţenilor, valoarea. Este sigur că actuala conducere tehnică va rămâne cel puţin până în iarnă. Dacă nu rezultatele, măcar jocurile să ne mulţumească. Gache este un antrenor ce a reuşit să promoveze o echipă în Divizia A, noi Farul, i-am dat o şansă aducându-l la club şi va depinde de el să ne dovedească că este antrenorul de care clubul şi Constanţa are nevoie. Depinde de el şi numai de el”, a declarat Bosânceanu.