Chiar dacă la finalul meciului a recunoscut sportiv superioritatea gazdelor, tehnicianul Ovidiu Murariu a contestat la final decizia luată de centralul Alexandru Samoilă la faza petrecută în minutul 45, când oaspeţii au solicitat acordarea unei lovituri de pedeapsă. „S-a văzut clar cum Apetri l-a deposedat pe Constantin cu ajutorul mâinii, însă arbitrul nu a avut curajul să supere gazdele. Sunt de părere că şi multe lovituri libere din preajma careului nostru au fost acordate prea uşor, inclusiv aceea care a dus la deschiderea scorului”, a declarat Ovidiu Murariu. Pe de altă parte, Marian Pană este de părere că arbitrajul nu a influenţat defel desfăşurarea partidei, apreciind că duelul dintre Apetri şi Constantin a fost unul perfect regulamentar. „I-am felicitat pe fălticeneni la finalul disputei pentru modul în care s-au dăruit. Nu cred însă că pot emite pretenţii după un meci în care nu au trimis nici măcar un şut spre poarta noastră”, a precizat antrenorul principal al Cetăţii.