Cu şapte ex-suceveni în echipă, Juventus vine cu gânduri mari pe Areni. Chiar dacă rezultatele din acest debut de sezon nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor, fălticenenii beneficiază de un lot de jucători valoros, care i-ar îndreptăţi să ocupe fără probleme un loc în prima jumătate a clasamentului. De aceea un rezultat satisfăcător înregistrat în partida de vineri cu Cetatea ar mai îndulci din supărarea pricinuită suporterilor fălticeneni. „Acesta este genul de meci în care aşteptăm dăruire maximă din partea tuturor jucătorilor. Dorim să jucăm bine pentru a dovedi că valoarea echipei noastre e cu totul alta decât cea arătată până acum. Raportându-ne la forţa pe care a arătat-o Cetatea în prima parte a sezonului, consider că un rezultat de egalitate ar fi mulţumitor pentru noi”, a declarat Dan Dăscălescu, director sportiv la Juventus Fălticeni. Antrenorul Ovidiu Murariu nu va putea conta pe serviciile a cinci jucători în vederea confruntării de vineri de pe Areni. Berezoschi şi Matei sunt accidentaţi, Dumistrăcel a plecat de la echipă, iar Ciopraga şi A. Pânzariu au fost retrogradaţi la echipa a doua a clubului din cauza evoluţiilor neconvingătoare.