Echipa Generaţia de Aur a terminat la egalitate, scor 5-5, meciul caritabil cu formaţia Legendele Olandei, disputat, joi, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj, în cadrul evenimentului "Seara Campionilor - Stele în iarbă", care a reprezentat şi meciul de retragere a lui Ioan Ovidiu Sabău. Golurile Generaţiei de Aur au fost reuşite de Gheorghe Hagi '34, '49, Ionel Ganea '54, Viorel Moldovan '62 şi Gheorghe Craioveanu '80. Pentru Legendele Olandei au înscris Richard Witschge '22, Pierre van Hooijdonk '27, '45, Ronald de Boer '47 şi Trustfull '59.
Echipa Generaţia de Aur a avut următoarea componenţă: Bogdan Stelea - Dan Petrescu, Gheorghe Mihali, Gheorghe Popescu, Tibor Selymes - Ioan Ovidiu Sabău, Gheorghe Hagi, Adrian Ilie - Marius Lăcătuş, Viorel Moldovan, Ionel Ganea. Au mai jucat: Gheorghe Craioveanu, Anton Doboş, Iosif Rotariu, Dumitru Stângaciu, Gabi Balint, Ioan Andone. Antrenori: Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu.
Din echipa Legendele Olandei au făcut parte: Hans van Breukelen - Bert Konterman, Verlaat, Frank de Boer, Numan - Ronald de Boer, Erwin Koeman, Wim Jonk, Witschge, Trustfull - Pierre van Hooijdonk. Au mai jucat: Marc van Hintum, Middelbeek şi Michel Kreek.
Prezentarea echipelor a început la ora 19.30 şi a fost făcută în stil NBA, fiecare jucător fiind urmărit pe teren de reflectoare. Ultimul prezentat a fost Ioan Ovidiu Sabău, pentru care acest eveniment a reprezentat meciul de retragere. Spectatorii prezenţi pe arena din Cluj au afişat, în momentul în care Sabău a intrat pe teren, plăcuţe cu numărul purtat pe tricou de fostul fotbalist - 8. Fanii au scandat numele lui Sabău, fost jucător la Universitatea Cluj, Dinamo, Feyenoord Rotterdam, Brescia, Rapid şi Gaz Metan Mediaş, dar şi pe cele ale lui Hagi, Lăcătuş şi Andone.
La finalul partidei, Ioan Ovidiu Sabău a primit din partea românilor un tricou cu numărul 11 şi a făcut schimb de tricouri cu olandezul Erwin Koeman. Jucătorii ambelor echipe au purtat pe sub tricouri maieuri inscripţionate cu mesajul: "Mulţumim Cluj". La meciul disputat pe stadionul grupării CFR Cluj au asistat aproximativ 11.000 de spectatori, banii încasaţi din vânzarea biletelor urmând să ajungă la fundaţia SOS Satele Copiilor din Bucureşti. În cadrul evenimentului "Seara Campionilor - Stele în iarbă" a mai avut loc o licitaţie a tricourilor de joc, suma strânsă în urma acestei licitaţii fiind de 388.500 de euro.
Sabău nu se aştepta la un asemenea meci de retragere
Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, joi, că nu se aştepta la un astfel de meci de retragere. "În astfel de momente îi apreciem mai mult pe cei din jur, ne dăm seama că avem prieteni şi mă simt privilegiat. Le mulţumesc celor care s-au gândit să organizeze un astfel de meci. Le mulţumesc şi foştilor jucători olandezi care şi-au făcut timp să vină în România. Pe mine m-a interesat foarte mult ca la acest eveniment să se strângă bani pentru cei care au nevoie de ei, şi mă bucur că am putut să-l ajut pe fostul meu antrenor, Alexa Uifăleanu, care este bolnav", a declarat Sabău, care a participat la conferinţa de presă de după meci, alături de Gheorghe Hagi, Ronald de Boer şi Hans van Breukelen. Ronald de Boer a dorit să le mulţumească organizatorilor pentru acest eveniment. "Este plăcut să iei parte la aşa ceva. Am arătat că încă mai putem juca un fotbal bun, Gheorghe Hagi a arătat că a fost un mare fotbalist şi este o plăcere să-l vezi jucând", a spus fostul fotbalist olandez, în timp ce fostul portar Hans van Breukelen a declarat că Hagi a fost prea bun pentru el în această seară: "Eu am 51 de ani, sunt puţin mai bătrân. Vreau să le mulţumesc celor care au organizat acest eveniment, în numele organizaţiei SOS Satele Copiilor, al cărei ambasador sunt, la fel ca şi Gheorghe Popescu".
"