Fotbal Club Cetatea
L-au făcut şi pe Rodrigo
de Gabriel TODERASCU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)"Sucevenii au rezolvat toată documentaţia referitoare la înregimentarea brazilianului Rodrigo (foto), al cărui transfer la Cetatea a fost înregistrat la Federaţia Română de Fotbal la începutul acestei săptămâni. Pentru că nu a putut fi văzut încă la lucru într-un meci oficial, fundaşul central în vârstă de 21 de ani venit din Ţara Cafelei va fi folosit pentru început la echipa a doua a clubului, ce luptă pentru promovarea în eşalonul trei. De altfel, Rodrigo nici nu s-a antrenat normal ultimele zile, fiind oprit de la efort din cauza unei contracturi musculare. Probleme de sănătate are în acest moment şi conaţionalul său Dimas, dar şi Iordache, care s-a ales cu o întindere musculară în meciul cu Oţelul II Galaţi şi va fi nevoit să ia un repaus de două săptămâni. O veste bună este recuperarea lui Colban. Botoşăneanul a stat aproape o lună pe tuşă din cauza unei rupturi musculare însă acum este recuperat complet, fiind apt de joc pentru partida de sâmbătă de pe Areni, cu Poli II Iaşi."
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
L-au făcut şi pe Rodrigo.
Vizualizări articol: 765 | | Notează articolul: | Nota curentă: 4.0 din 1 vot L-au făcut şi pe Rodrigo4.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.