Patrick Petre, Alin Dudea, Ionuț Nedelcearu și Vlad Olteanu sunt cei 4 dinamoviști din lotul echipei de tineret, care au consumat alcool în avion și au fost excluși din lot.
Reacția lui Daniel Isăilă a fost clară: cei 4 au fost excluși din lot, dar selecționerul echipei U21 anunță care sunt condițiile ca aceștia să revină la printre ”tricolorii” mici.
„Cred că fiecare om merită o a doua șansă. Depinde de ei cât de rapid vor primi această a doua șansă, de modul cum vor reacționa și de cum se vor pregăti la echipele de club. Am avut o discuție la micul dejun, de față cu toată echipa, le-am comunicat decizia pe care am luat-o. Le-a părut rău.
După aceea, au venit personal și și-au cerut scuze, iar apoi, un lucru de care pot să spun că m-a impresionat a fost că au venit înainte de antrenament și și-au cerut scuze față de colegi”, a spus Isăilă, în cadrul emisiunii FRF, de pe Facebook.
Conducerea clubului din șoseaua Ștefan cel Mare a reacționat după acest incident și a luat măsuri împotriva jucătorilor indisciplinați. Petre, Nedelcearu și Dudea au fost trimiși la echipa a doua, iar alături de Olteanu, care este împrumutat la Sepsi Sf. Gheorghe, vor fi sancționați și financiar.
„În urma abaterilor disciplinare confirmate de Federația Română de Fotbal la reprezentativa Under 21 a României, fotbaliștii dinamoviști Ionuţ Nedelcearu, Patrick Petre și Alin Dudea se vor pregăti alături de echipa secundă a clubului din Ștefan cel Mare până la o decizie ulterioară. De asemenea, cei trei jucători dinamoviști și Vlad Olteanu, transferat temporar la divizionara secundă Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, vor fi sancţionaţi și financiar. FC Dinamo București nu tolerează astfel de acte de indisciplină, iar orice abatere asemănătoare ulterioară va fi sancţionată şi mai drastic”, se arată în comunicatul publicat de clubul din șoseaua Ștefan cel Mare pe site-ul oficial.
După ce FRF a anunțat decizia pe site-ul oficial, iar mai multe nume importante din fotbalul românesc au vorbit despre acest caz, a venit și rândul lui Florentin Petre să comenteze situația.
Fostul internațional a recunoscut că fiul său și ceilalți trei dinamoviști au greșit, însă a încercat să ofere și o explicație pentru comportamentul tinerilor jucători legitimați la Dinamo.
„Din ce știu eu sigur, Patrick, Dudea și Nedelcearu au frică de avion, cred că și din această cauză au făcut acel gest, regretabil de altfel. Curios este că doar cei de la Dinamo sunt scoși în față, doar ei sunt trași la răspundere. Au mai fost zeci de cazuri cu jucători sau cu conducători care au mai consumat pe avion. Oricum, asta nu-i scuză pe cei patru, puteau să stea liniștiți în autocar, am înțeles că ar fi zis ceva, din ce am citit. N-am luat legătura cu Patrick, are telefonul închis, vom vorbi la București", a declarat, pentru gsp.ro, Florentin Petre.