Astra Giurgiu are mare nevoie de un succes sau de un egal cu multe goluri pe terenul lui Genk, iar Marius Șumudică este optimist în perspectiva returului din 16-imile UEFA Europa League.
Totuși, adversara Astrei, aflată la mijlocul clasamentului în Belgia, este o formație de temut pe teren propriu, în acest sezon de UEFA Europa League.
Astra trebuie să învingă în Belgia sau să termine la egalitate şi să marcheze de cel puţin trei ori pentru a se califica. În meciul tur de la Giurgiu, elevii lui Marius Şumudică au dominat meciul aproape aproape total, dar au luat două goluri simple. În final, Astra a egalat în ultimul minut de joc, iar partida s-a încheiat cu scorul de 2-2 (1-1).
Genk, care a câștigat grupa F din UEL, din care au mai făcut parte Bilbao, Rapid Viena și Sassuolo, are numai succese acasă în Europa, unde a început parcursul încă de la mijlocul lunii iulie.
Mai mult, doar într-un singur meci nu a izbutit să marcheze Genk, la Podgorica, în turul 2 preliminar al UEFA Europa League.
Atunci, belgienii au tremurat serios pentru calificare, semn că aceștia au și slăbiciuni. După 2-0 pe teren propriu, muntenegrenii au revenit în retur, în minutul 40 situația la general era 2-2, însă Genk s-a calificat în cele din urmă mai departe, după loviturile de departajare.
Acasă, Genk a învins echipe puternice: a trecut cu 3-1 de Sassuolo, dar a câștigat și în fața bascilor de la Athletic, 2-0.
Marius Șumudică nu are liniște înaintea returului dintre Astra și Genk, din 16-imile UEFA Europa League. Tehnicianul este revoltat că partida din Belgia va fi condusă la centru de un abitru olandez.
Centralul delegat de UEFA este Serdar Gozubuyuk, un arbitru de 31 de ani, necunoscut la nivel înalt. Acesta a condus meciuri din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, iar în Olanda acordă, de obicei, multe avertismente. În ultimele 4 partide de campionat, el a acordat în 3 meciuri la rând câte un cartonaș roșu.
"Nu știu dacă ne vom califica, ca să fiu sincer. E greu, am înțeles că au vândut toate biletele, 25.000. Mă deranjează foarte mult arbitrul. După ce am pățit acasă, când am avut 11 metri clar la Budescu, am crezut că este accident. Nu se poate să fie delegat un arbitru din Olanda la jocul acesta. Este un arbitru de 30 de ani (n.r. 31), fără experiență. Păi mai bine îmi dădea unul din Liege sau din Bruxelles, ca să nu facă mai mult de 60 de kilometri. E strigător la cer și e vizibil, cu tentă, să dai arbitrul din Olanda, mai ales că antrenorul lor e olandez", a tunat Șumudică, la Digi Sport Matinal.
În cupele europene, Gozubuyuk a fost delegat ultima oară în grupele UEFA Europa League, la meciul dintre Rapid Viena și Bilbao, scor 1-1.