Bogdan Vătăjelu a ajuns la Praga, pentru a face vizita medicală la Sparta, acolo unde fundaşul stânga al lui CS U Craiova va fi vândut pentru suma de 1,3 milioane de euro.
Ultimul transfer făcut de Universitatea Craiova, mai mare decât cel al lui Vătăjelu, a fost cel al lui Mihai Costea, care a ajuns la Steaua pentru 1,4 milioane de euro.
„99 % va pleca, în schimbul unei sume bune. Este singurul din lotul nostru care pleacă, deocamdată. Va merge în Europa, la o echipă care a jucat în preliminariile Champions League", a dezvăluit Mulţescu, cu 6 zile în urmă.
Fundaşul stânga în vârstă de 23 de ani a sosit la CS U Craiova în ianuarie 2014, atunci când a fost transferat pentru 250.000 de euro de la Metalul Reşiţa.
În urmă cu o lună a apărut în presa italiană informaţia conform căreia jucătorul lui CS U Craiova ar fi dorit de Fiorentina, acolo unde mai sunt alți doi români, portarul Ciprian Tătărușanu și mijlocașul Ianis Hagi.