După Şoimii Pâncota şi ACS Berceni, o a treia echipă este aproape să se retragă din Liga a II-a de fotbal. Este vorba despre CSM Râmnicu Vâlcea, echipa al cărei finanţator anunţă: „Este clar că ne desfiinţăm în iarnă".
„Domnul primar ne-a anunţat că nu va mai susţine financiar clubul, pentru că nu mai există o bază legală pentru această asociere. Va prelua stadionul şi va percepe o taxă modică. Am cerut o adresă oficială, care va fi trimisă administratorului judiciar până la finalul acestei săptămâni, apoi dânsul va lua o decizie. Este clar că nici acţionarul majoritar, domnul Niţu, nu poate susţine echipa de unul singur. Cheltuielile la Liga a II-a sunt destul de mari. În plus, există şi procesul pe rol cu Finanţele, care generează o altă cheltuială. Nu s-a întocmit nici măcar planul de reorganizare, pentru că se aşteaptă finalul procesului, astfel că nu există perspective de salvare. Clubul acesta a fost înfiinţat chiar de Primăria Râmnicu Vâlcea, iar datoriile imputate de FISC, pentru care ne judecăm, provin în majoritate din 2009, când tot Consiliul Local era acţionar", a spus Lucian Munteanu pentru liga2.ro.
De cealaltă parte, reprezentanţii autorităţilor locale cred şi ei că echipa se va desfiinţa. CSM Râmnicu Vâlcea are o datorie de circa 26 miliarde lei vechi, dintre care 14,5 miliarde către bugetul de stat, 9,6 miliarde dobânzi şi 2,3 miliarde penalităţi.