Vlad Chiricheş (Napoli), Ştefan Radu (Lazio) şi Ciprian Tătăruşanu (Fiorentina) sunt jucătorii români care vor juca în 16-imile de finală ale Europa League. Celor trei "italieni" li se adaugă un antrenor, Mircea Lucescu, venit din Liga Campionilor cu Şahtior Doneţk.
Alţi trei jucători români - Alexandru Neacșa (Dinamo Minsk), Dorin Goian (Asteras Tripolis) şi Alexandru Vlad (Dnipro) - au ratat calificarea în faza următoare a competiţiei.
Dintre românii care merg mai departe, Chiricheş şi Ştefan Radu au fost prezenţe constante în echipele lor, în meciurile din grupe. Cei doi fundaşi au bifat câte 5 meciuri din cele 6, toate ca titulari.