Liga I

Steaua și Dinamo au încheiat fără gol meciul direct



Steaua și Dinamo s-au anihilat reciproc
Steaua și Dinamo s-au anihilat reciproc

Derby-ul dintre Steaua și Dinamo s-a terminat 0-0, prima remiză albă între cele două rivale în ultimii 16 ani, iar dinamoviștii au ajuns la 12 partide consecutive fără victorie în fața roș-albaștrilor.
Un mare merit pentru acest rezultat îl are portarul lui Dinamo, lituanianul Vytautas Cerniauskas.
Goalkeeperul de 26 de ani a făcut un meci excelent pe Arena Națională, reușind să închidă poarta formației antrenate de Mircea Rednic. Portarul care a mai jucat în Liga 1 la FC Vaslui a avut câteva intervenții de excepție în derby, dar și o doză de noroc, la bara lui Chipciu. Cerniauskas a recunoscut la finalul întâlnirii de pe Arena Națională că echipa sa e mulțumită cu punctul câștigat și a ținut să mulțumească fanilor dinamoviști pentru felul în care și-au încurajat favoriții.
Mirel Rădoi a condus pentru prima oară clubul campion de pe bancă, într-un derby cu rivala din „Ștefan cel Mare”. Tehnicianul Stelei l-a lăsat doar pe bancă pe Paul Papp, dar nu a avut mari emoții în defensivă. Fostul internațional a dat vina și pe oboseală, dar nu este mulțumit cu punctul obținut.
„A fost emoționant, dar îmi pare rău că nu am câștigat. Meritam să învingem. O singură echipă a condus jocul, dar nu am fost concentrați la finalizare. Asta a fost tactica pe care au adoptat-o ei în seara asta, să se apere. Am început jocul timid, dar am echilibrat și în repriza a doua am jucat mai bine. Încercăm să găsim explicații, băieții poate sunt obosiți, dar meritam să câștigăm. Pentru ei, era un punct, era vital. Pentru noi, nu e ceva mulțumitor. Arbitrajul a fost bun. Am dovedit că meritam să câștigăm”, a declarat Rădoi, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Căpitanul lui Dinamo, Aljosa Vojnovic, a declarat că rezultatul din derby-ul contra marii rivale nu este perfect, dar a precizat că jucătorii lui Mircea Rednic încep să arate a echipă.
„Am alergat mult. Steaua e o echipă bună, dar cred că noi am jucat mai bine astăzi. Am avut câteva ocazii și personal sunt foarte satisfăcut de jocul nostru. Rezultatul nu e perfect pentru Dinamo, dar cred că începem să semănăm cu o echipă. În următorul meci trebuie să arătăm că acest punct nu a fost norocos. În țara mea când ai un astfel de public se spune că este al 12-lea jucător și e adevărat sută la sută. Am jucat pentru ei, ne-au dat forță în teren. Sunt indispensabili pentru noi”, a spus Vojnovic.
CSMS Iași, liderul surpriză al campionatului
CSMS Iași este revelația debutului în actuala ediție de campionat, fiind lider neașteptat, după primele cinci etape, cu un total de 10 puncte. La finalul turului, în campionatul trecut, echipa din Iași era într-o situație foarte dificilă, dar moldovenii au făcut un retur excelent și s-au salvat de la retrogradare.
Forma foarte bună a fotbaliștilor antrenați de Nicolo Napoli a continuat și la începutul actualei ediții de campionat, iar rezultatele se văd acum în ierarhia celor mai bune echipe din țara noastră. Gruparea din Iași este singura care a reușit să acumuleze 10 puncte, cu 3 victorii, o remiză și un meci pierdut.
Rezultate complete din etapa a V-a:
FC Voluntari – FC Botoșani 1-1
CSMS Iași – CFR Cluj 2-1
CSUCraiova – Concordia Chiajna 2-0
Petrolul – Pandurii Tg. Jiu 1-1
Viitorul Constanța – ASA Tg. Mureș 1-0
ACSPoli Timișoara – Astra Giurgiu 1-3
Steaua – Dinamo 0-0
Clasament:
1 CSMS Iași 5 3 1 1 5 – 5 10p
2 Steaua București 5 2 3 0 5 – 1 9p
3 Dinamo București 5 2 3 0 4 – 2 9p
4 ASA Târgu Mureș 5 2 2 1 6 – 2 8p
5 Pandurii Târgu Jiu 5 2 2 1 5 – 4 8p
6 Astra Giurgiu 5 2 2 1 10 – 11 8p
7 Viitorul Constanța 5 1 4 0 8 – 7 7p
8 CS U Craiova 5 1 2 2 3 – 3 5p
9 FC Voluntari 5 0 4 1 3 – 5 4p
10 FC Botoșani 5 0 3 2 3 – 5 3p
11 ACS Poli Timișoara 5 1 0 4 3 – 7 3p
12 CFR Cluj 5 2 2 1 7 – 5 2p
13 Concordia Chiajna 5 0 2 3 4 – 8 2p
14 Petrolul Ploiești 5 0 4 1 4 – 5 -2p
Notă CFR Cluj și Petrolul Ploiești sunt penalizate cu câte 6 puncte.



Recomandări