Partida Partizan Belgrad - Steaua Bucureşti din manșa a doua din turul trei preliminar al UEFA Champions League se va disputa astăzi, de la ora 21:30, și va fi transmisă în direct la Pro TV. Practic, este un meci pentru glorie, dar mai ales pentru bani, echipa care se califică în play-off având asigurat un bonus financiar extrem de atractiv.
Echipele care pierd în play-off-ul Champions League sunt automat înscrise în faza grupelor în a doua competiție continentală, Europa League. Așa că elevii lui Rădoi își pot asigura prezența în cupele europene până la finalul toamnei cu un rezultat favorabil miercuri, la Belgrad. Ba, mai mult un astfel de rezultat și implicit calificarea asigură și o sumă foarte mare de bani pe care clubul ar urma să-i primească.
Steaua se califică în dauna lui Partrizan cu un egal în care să marcheze cel puțin două goluri sau cu o victorie, după ce în tur a remizat la București, 1-1, cu campioana Serbiei. Dacă trece de sârbi și își asigură prezența cel puțin în grupele Europa League, campioana va primi minimum 11,4 milioane de euro.
3 milioane vor veni ca premiu al disputării play-off-ului Champions League, 2,4 milioane ca premiu pentru participarea la grupele Europa League, 4 milioane de euro suma din market pool în a doua competiție europeană și aproximativ două milioane din biletele meciurilor de pe teren propriu, cel de play-off UCL și cele trei din grupele UEL. În funcție de câte puncte va realiza în această competiție, suma crește, dar minimum garantat este acesta: 11,4 milioane de euro.
Argăseală: „Mergem la victorie”
Preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, a declarat că echipa pregătită de Mirel Rădoi va aborda partida retur cu Partizan, din turul III preliminar al Ligii Campionilor, astfel încât să o câştige, considerând că aceasta e soluţia pentru calificare.
„Tactic, avem un antrenor foarte bun, o echipă de antrenori foarte buni, care cu siguranţă va găsi soluţia pentru a câştiga meciul ăsta. Eu mizez pe întreaga echipă. Dacă nu vom avea echipa drept cel mai important suport, atunci probabil că va fi greu să ne îndeplinim obiectivul. Dacă un jucător va ieşi în evidenţă, el va fi apreciat. Cu siguranţă, mergem la victorie, pentru că asta este soluţia pentru a ne califica. Noi nu ne temem de nimic, dar eu am emoţii. Dacă ne-am teme de ceva ar trebui să considerăm că acest drum va fi făcut degeaba, ori noi mergem să ne calificăm", a declarat Argăseală.
Singurul semn de întrebare din lotul lui Rădoi este prezenţa lui Nicuşor Stanciu, care a absentat şi în tur. Mijlocaşul, accidentat la returul cu Trencin, a făcut deplasarea la Belgrad, dar nu se ştie dacă va juca.
„Stanciu a făcut deplasarea cu restul echipei şi trebuie să fie în program, alături de ceilalţi jucători. Nu ştiu care sunt şansele ca el să joace", a spus Valeriu Argăseală la televiziunea sportro.
Delegația Stelei a ajuns marți la prânz la Belgrad, cu o zi înainte de manșa a doua din turul trei preliminar al Champions League, după o oră de zbor de la București. Reprezentanții presei sârbe au așteptat în număr mare campioana României, dar au fost contrariați după ce nimeni din delegație n-a dorit să facă vreo declarație.
Cotidianul de sport Blic scrie în ediția sa online despre sosirea românilor în capitala Serbiei și sub titlul “Le-a mâncat pisica limba” menționează că deși zâmbitori, adversarii lui Partizan au refuzat orice fel de dialog cu ziariștii, inclusiv cu cei din România care-i așteptau acolo.
Sârbii se pregătesc şi de loteria penaltiurilor
Antrenorul lui Partizan Belgrad, Zoran Milinkovic, a declarat marți, la conferința de presă dinaintea returului cu Steaua, din preliminariile Champions League, că echipa sa e gata să atace din primul minut miercuri seara. Tehnicianul sârb recunoaște că a pregătit inclusiv eventualele lovituri de departajare.
„Prima manșă a fost excelentă și acum așteptăm un stadion plin. Suntem avertizați de forța adversarului și știm că Steaua joacă mai bine în deplasare. Dar noi vom fi ofensivi și vrem să marcăm goluri”, a spus Milinkovic. Acesta a recunoscut faptul că a pregătit cu elevii săi și executarea penalty-urilor, în cazul în care meciul ar ajunge la lovituri de departajare.
Cât privește lotul, antrenorul lui Partizan a spus că singurul semn de întrebare este legat de Valeri Bojinov, atacantul bulgar care va afla doar în ziua meciului dacă poate sau nu fi pe teren contra Stelei. Oumarou Aboubakar va fi titular, atacantul camerunez participând și el la conferința de presă.
„Nu va fi ușor. Am auzit că Steaua e periculoasă în deplasare. Cred că dacă noi jucăm așa cum știm cel mai bine, nu vom avea probleme. Noi suntem gata să învingem”, a spus jucătorul în vârstă de 28 de ani sosit în această vară la Partizan.