Dinamo și-a prezentat miercuri noua conducere tehnică și de asemenea ultima achiziție, Marius Niculae. Mihai Teja, antrenorul principal al formației din Ștefan cel Mare din acest retur, a declarat că se simte ca acasă, pentru că a mai lucrat zece ani la Dinamo.
„Le mulțumesc celor de aici pentru că mi-au acordat această șansă. Este o provocare foarte mare, știu că sunt un antrenor la început de drum, dar sper ca împreună să reușim. Știu ce înseamnă fenomenul Dinamo, pentru că am lucrat aici zece ani. Am început de la antrenor la copii de șapte ani, la preparator fizic, antrenor secund. Plus că am făcut parte din staff la ultimul titlu din 2007 și mă mândresc cu asta.”, a spus tehnicianul în vârstă de 36 de ani.
Daniel Stanciu, numit manager general la Dinamo, s-a arătat optimist în legătură cu viitorul echipei și spune că a acceptat rapid oferta venită de la Ionuț Negoiță.