Preşedintele de imagine al FC Steaua, Helmuth Duckadam, a declarat, miercuri, că îşi doreşte ca adversară pentru campioana României în play-off-ul Ligii Campionilor pe Austria Viena, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Din echipele pe care le-am văzut eu până acum mi-aş dori să jucăm cu Austria Viena. Părerea mea e că este o echipă accesibilă de care putem trece. În această fază a competiţiei, Steaua este o echipă cu potenţial care poate elimina orice adversar. Este o calificare foarte importantă şi acum aşteptăm tragerea la sorţi", a spus Duckadam.
Helmuth Duckadam a afirmat că mijlocaşul Cristian Tănase se află la cel mai bun sezon de când este la Steaua. "Face cel mai bun sezon de când a venit la Steaua. A avut un început de sezon excelent şi mi-aş dori să-l continue la fel. Iar dacă o va ţine tot aşa poate prinde un contract în străinătate cât de curând. În ceea ce priveşte plecările unor jucători din echipă, pot spune că Bourceanu şi Chiricheş pot pleca numai după calificarea în grupele Ligii. Sincer, personal îmi doresc să nu plece niciunul până la iarnă, să trecem de grupe şi să fim primii din România care să joace în primăvară în Ligă", a completat Duckadam.
Campioana României, Steaua Bucureşti, s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, după ce a câştigat, cu scorul general de 3-1, întâlnirea cu echipa gruzină Dinamo Tbilisi, contând pentru turul trei preliminar al competiţiei. Marţi, pe Arena Naţională, scorul a fost egal 1-1 (1-0), după ce în tur, săptămâna trecută, Steaua s-a impus, scor 2-0.