Formaţia Pandurii Târgu Jiu a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (3-0), echipa estonă Levadia Tallinn, în manşa secundă a turului doi preliminar al Ligii Europa, şi s-a calificat în turul trei preliminar al competiţiei.
În tur, cele două echipe au remizat, scor 0-0.
La Târgu Jiu, golurile au fost marcate de Matulevicius '7, Erico '35, '57 şi Breeveld '39
La meci au asistat aproximativ 6.000 de spectatori.
În turul trei preliminar al Ligii Europa, formaţia Pandurii va întâlni echipa israeliană Hapoel Tel-Aviv, care a remizat joi cu gruparea bulgară Beroe Stara Zagora, scor 2-2. În prima manşă, Hapoel s-a impus cu scorul de 4-1.
Pandurii va juca prima manşă a turului trei preliminar în data de 1 august, pe teren propriu, şi returul în 8 august, în deplasare.
Astra, calificare nesperată
Formaţia Astra Giurgiu a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa cipriotă Omonia Nicosia, în manşa secundă a turului doi preliminar al Ligii Europa, şi s-a calificat în turul trei preliminar al competiţiei.
În tur, cele două echipe au remizat, scor 1-1.
La Nicosia, golurile învingătorilor au fost marcate de Budescu '39, '69. Pentru Omonia a înscris Gikiewicz '55.
În minutul 61, tehnicianul Daniel Isăilă a fost trimis în tribună, după ce a protestat la eliminarea lui Laban.
În turul trei preliminar al Ligii Europa, Astra Giurgiu va întâlni formaţia slovacă AS Trencin.
Petrolul, nici o emoţie
Formaţia Petrolul Ploieşti a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 4-0 (2-0), echipa Vikingur Gota din Insulele Feroe, în manşa secundă a turului doi preliminar al Ligii Europa, şi s-a calificat în turul trei preliminar al competiţiei.
În tur, Petrolul s-a impus cu scorul de 3-0.
La Toftir, golurile au fost marcate de Gregersen '5 (autogol), Younes '11, '63 şi Grozav '77.
Petrolul Ploieşti va întâlni în turul trei preliminar al Ligii Europa formaţia olandeză Vitesse Arnhem.