Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a obţinut, sâmbătă, pe teren propriu, prima victorie din grupa principală 2 a Ligii Campionilor, scor 29-25 (16-16), cu formaţia rusă Zvezda Zvenigorod.
Două eşecuri consecutive (cu FTC şi Krim) le-au motivat pe jucătoarele de la Oltchim, care au avut şi susţinerea necondiţionată a fanilor, chiar dacă au început meciul cu Zvezda, cu 0 puncte în grupa 2. Oltchim avea 3-1, după 4 minute, reuşind să menţină un ritm bun de joc, în viteză, cu Managarova în prim-plan la finalizare (7-4, min. 10). Zvezda a ripostat însă rapid, 7-6. După primul sfert de oră, scorul era la fel de strâns, 9-8, rusoaicele surprizând prin uşurinţa cu care au făcut intercepţii şi au finalizat pe contraatac. Inevitabilul s-a produs în minutul 23, când Zvezda a egalat, 12-12, după un gol spectaculos al lui Nikolici, iar două atacuri ale Oltchimului au favorizat adversarei să preia şi conducerea, 12-13. Antrenorul Vestergaard a luat time-out obligat şi şi-a trezit jucătoarele, 14-13 (min. 26). Ultimele minute au arătat însă un joc echilibrat, cu Oltchim făcând eforturi să ia avans şi Postnova năruindu-le, 15-15 şi 16-16 la pauză.
Trei atacuri a ratat Oltchim la reluare, dar nici Zvezda nu a fost mai presus, astfel că meciul s-a transformat în sprinturi de la o poartă la alta, fără finalitate pe tabela de marcaj. Aceeaşi Postnova a fost cea care a spart "gheaţa", 16-17 (min. 34), Manea a egalat, iar Managarova, imposibil de oprit pe contraatac, a readus avantajul, 18-17 (min. 36). Totuşi, jocul campioanei României, deşi mai bun ca în primele două etape, a relevat multe sincope, iar rusoaicele au prins curaj cu fiecare minut care trecea, 18-18 (min. 40). Managarova a calmat puţin spiritele, 20-18, iar Bulatovici a mărit diferenţa, 21-18 (min. 45). Muntenegreana a marcat şi de la 7 metri, 22-18, iar din acel moment Oltchim parcă s-a descătuşat (25-20, min. 52) şi nu a mai putut fi ajunsă, obţinând prima victorie din faza grupelor principale.
La meci a asistat şi Cristina Neagu, operată recent de ligamente şi indisponibilă în următoarele 6 luni.
Marcatoare:
Oltchim – Bulatovici 10 goluri, Managarova 7, Manea 3 Farcău 3, Barbosa 3, Brădeanu 1, Stanca 1, Curea 1
Zvezda – Postnova 6 goluri, Lacrabere 5, Nikolici 4, Chernova 2, Koroleva 2, Marennikova 2, Lobach 2, Uskova 1, Khavronina 1.
În primele două partide din grupă, Oltchim a cedat în faţa unguroaicelor de la FTC Budapesta, cu 22-23, şi a slovenelor de la Krim Ljubljana, cu 24-28.
Derbiul dintre primele două clasate în grupa 2, FTC Budapesta-Krim Ljubljana, va avea loc duminică.
Campioana României va avea în continuare următorul program: Zvezda-Oltchim (2 martie), FTC-Oltchim (9 martie), Oltchim-Krim (17 martie).
Primele două clasate în fiecare grupă vor obţine calificarea în semifinalele Ligii Campionilor.
În sezonul trecut, Oltchim a fost eliminată în semifinale, de Gyor ETO, formaţia care a pierdut ulterior trofeul, în faţa celor de la Buducnost.
Obiectivul echipei Oltchim în actuala stagiune este câştigarea Ligii Campionilor.