Lucian Băroiu a fost ales, ieri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Karate, el succedându-i astfel lui Adrian Popescu-Săcele, care a condus forul de specialitatea în ultimii 16 ani.
Adunarea Generală de alegeri trebuia să aibă loc, sâmbătă, la Izvorani, însă aceasta a avut loc a doua zi.
Fostul preşedinte a cerut la începutul Adunării constituirea unei alte federaţii de karate, care să funcţioneze în paralel cu cea deja existentă, însă noul for să poată trimite sportivii la Campionatele Mondiale. Juristul federaţiei l-a anunţat pe Popescu-Săcele că acţiunea este nelegală, iar în acel moment preşedintele şi cluburile care îl susţineau au părăsit sala.
Conform statutului, o altă AG trebuia convocată în termen de maxim 15 zile, aceasta având loc, duminică, la Izvorani. La şedinţă au participat 53 de cluburi, dintre care 52 l-au ales pe Băroiu, iar un vot a fost anulat.
"Urmează o perioadă cu foarte multă muncă, urmează unitate şi fiecare va trebui să contribuie cu eforturi mai mari sau mai mici pentru ca federaţia să fie recunoscută mult mai bine la nivel internaţional", a spus, pentru MEDIAFAX, noul preşedinte al FR Karate, Lucian Băroiu.