Fotbalistul echipei Real Zaragoza, Cristian Săpunaru, a primit o ofertă concretă din partea clubului PSV Eindhoven, informează cotidianul El Periodico de Aragon.
"PSV Eindhoven, actualul lider din Olanda, este primul club care i-a pus o ofertă pe masă lui Săpunaru pentru sezonul viitor, deşi fotbalistul ştie că va mai primi câteva propuneri. Sapu va aştepta oferta Zaragozei şi se va aşeza la masa negocierilor în primul rând cu oficialii de la Real Zaragoza, după cum a spus deja. Însă oferta clubului din Eindhoven este una avantajoasă, care ar duce la mărirea câştigurilor românului faţă de ceea ce obţine la Zaragoza (puţin sub 700.000 de euro) şi la o participare sigură în cupele europene, probabil în Liga Campionilor", notează jurnalul spaniol.
Potrivit sursei citate, Săpunaru va primi în ianuarie o ofertă de prelungire a contractului cu Real Zaragoza pentru trei sau patru ani şi un salariu mai are.
Cristian Săpunaru are contract cu gruparea spaniolă până la 30 iunie.