Tenismanul Victor Hănescu, locul 61 ATP şi ajuns pe tabloul principal din postura de "lucky loser", a ratat, miercuri, calificarea în optimile de finală ale turneului de la Paris, dotat cu premii în valoare totală de 2.427.975 de euro, informează site-ul oficial al competiţiei.
Hănescu a fost învins, în turul doi, cu scorul de 7-5, 6-3, după o oră şi 27 de minute, de francezul Gilles Simon, poziţia 20 în ierarhia mondială.
Pentru performanţa obţinută la Paris, Victor Hănescu va primi 61 de puncte ATP şi un cec în valoare de 18.425 de euro.
Victor Hănescu, eliminat în ultimul tur al calificărilor din cadrul turneului de la Paris, a intrat pe tabloul principal din postura de "lucky loser", beneficiind de retragerea elveţianului Roger Federer, principalul favorit al competiţiei. Românul a fost acceptat direct în turul doi.
Hănescu este la a doua calificare consecutivă pe tabloul principal al unui turneu din postura de "lucky loser", după ce săptămâna trecută a intrat în acelaşi mod în turul întâi la Basel, în locul francezului Jeremy Chardy.
Cuplul Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 3, a abandonat, miercuri, partida cu perechea Marin Cilici/Marcelo Melo (Croaţia/Brazilia), din turul doi al turneului de 1.000 de puncte de la Paris, informează site-ul oficial al competiţiei.
Tecău şi Lindstedt, care s-au retras la scorul de 6-3, 3-2, în favoarea adversarilor, au fost admişi direct în manşa secundă.
Ei vor primi un cec în valoare totală de 9.290 de euro şi 90 de puncte ATP.