Finanţatorul campioanei României CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, luni, că noul antrenor al echipei este portughezul Paulo Sergio Bento Brito, unul dintre motivele care a stat la baza numirii tehnicianului lusitan fiind dorinţa acestuia de a obţine performanţe în cupele europene.
"Reprezentanţii noştri au vorbit cu mai mulţi antrenori. Au discutat cu ei despre cum văd ei situaţia, ce doresc să realizeze în acest sezon, ce simt ei, iar alegerea noastră a fost Paulo Sergio. Credem că el e cel mai potrivit. Ne-am dorit un antrenor în care să credem că e cel mai bun posibil ca şi concepţie. Dintre toţi antrenorii de la care ai anumite aşteptări, şi care nu consideră venirea aici ca temporară şi să umple golurile din CV, şi efectiv să conteze foarte mult singurul a fost Paulo Sergio. În momentul de faţă cred că e pe locul 1 la tot ce înseamnă antrenori străini în campionatul României", a spus Paszkany, la Digi Sport.
Arpad Paszkany a menţionat că Paulo Sergio "a jucat un sfert de finală cu Sporting Lisabona în Liga Europa" şi a câştigat o Cupă a Scoţiei. "El este la o vârstă care nu e aproape de finalul carierei, ci abia acum intră în liga mare a antrenorilor. Paulo Sergio este mai ieftin decât Ando, dar nu banii au fost importanţi. Noi am vrut un antrenor pentru care ce face în acest sezon, să fie o carieră foarte importantă. Dacă reuşeşte să scoată echipa în primăvara Ligii Campionilor, atunci ai un nume pe care nu îl poţi câştiga aşa uşor câştigând cupe sau campionate în alte ţări. Pentru un antrenor care a obţinut aceste rezultate în campionate din top 5 din Europa, nu mai e atât de important să obţii aceleaşi lucruri cu o echipă ca CFR", a adăugat finanţatorul CFR Cluj.
Paulo Sergio, în vârstă de 44 de ani, a antrenat echipele Olhanense, Santa Clara, Beira-Mar, Pacos Ferreira, Vitoria Guimaraes, Sporting Lisabona şi, ultima dată, Hearts of Midlothian, alături de care a câştigat Cupa Scoţiei în 2012.