Tehnicianul Mircea Rednic a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, i-a propus un contract valabil pe următoarele două sezoane pentru a prelua funcţia de antrenor principal, urmând ca până vineri să dea un răspuns.
"Astăzi m-am întâlnit cu domnul Copos. Mi-a propus să preiau Rapidul, a venit cu o ofertă concretă, un contract valabil doi ani, cu opţiune de prelungire de partea mea pe încă doi. Se discută, încă nu am stabilit nimic, a fost doar o primă întâlnire. Până mâine mă gândesc şi voi da un răspuns, nu mă grăbesc", a spus Rednic.
Antrenorul a menţionat că la întâlnirea pe care a avut-o cu George Copos nu a discutat despre lotul de jucători. "Nu am discutat nimic de lot, cine pleacă, cine rămâne. Asta este treaba lor", a precizat Mircea Rednic.
În afară de Mircea Rednic, care a renunţat tot miercuri la conducerea tehnică a formaţiei Astra Ploieşti, oficialii FC Rapid au mai discutat cu Petre Grigoraş.