Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că va intra în "silenzio stampa" până la sfârşitul acestui sezon, vrând astfel să protesteze faţă de acuzele apărute în presă după meciul pierdut în faţa Stelei.
"Este modul meu de a protesta faţă de tot ceea ce s-a scris. Sunt foarte dezamăgit de tot ceea s-a întâmplat după meciul cu Steaua, de tot ceeea ce s-a scris. Nu a fost absolut nimic necurat. Eu îi trag la răspundere pe jucători din punct de vedere al randamentului pe care l-au dat. Dacă cineva ştie de lucruri necurate, să-mi pună dovada pe masă şi poate acel jucător nu va mai juca fotbal niciodată, dar să se vorbească şi să scrie cu argumente, nu după ureche. Se aruncă foarte uşor cu noroi în jucători, în antrenori, şi toţi aceştia suferă ", a spus Munteanu.
Tehnicianul Oţelului a vorbit şi despre obiectivul echipie sale pentru acest sezon: "Obiectivul nostru este să prindem o cupă europeană şi pentru asta le-am cerut jucătorilor să facă anumite sacrificii. Trebuie să lăsăm totul deoparte, să ne preocupe pe toţi doar îndeplinirea acestui obiectiv. De aceea, toate cele 8 meciuri rămase, sunt decisive pentru noi".
Oţelul joacă, mâine, în deplasare, cu Astra Ploieşti, în etapa a XXVII-a a Ligii I.