Forul european de polo (LEN) a anunţat, vineri, că antrenorul naţionalei României, Kovacs Istvan, va fi suspendat în meciul de sâmbătă, cu Serbia, pentru cartonaşul roşu primit în partida cu Muntenegru, la CE din Olanda.
LEN l-a mai suspendat şi pe antrenorul Serbiei, Dejan Udovicici, după meciul cu Croaţia, din aceeaşi zi, tot pentru o etapă, dar şi pe alţi doi jucători, Niksa Dobud (Croaţia) şi Xavier Garcia (Spania).
"Tricolorii" au jucat trei partide la CE de la Eindhoven, pe care le-au pierdut, în ordine, cu Croaţia (7-10), cu Spania (10-12) şi cu Muntenegru (8-11).