Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 59 WTA, a învins-o, marţi, pe Samantha Stosur (Australia), cap de serie numărul 6 şi poziţia a cincea în clasamentul mondial, şi s-a calificat în turul doi la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează AFP.
Cîrstea s-a impus în faţa câştigătoarei de anul trecut de la US Open cu scorul de 7-6 (7/2), 6-3, după o oră şi 31 de minute.
”Este un succes excepţional. Nici mie nu-mi vine să cred că m-am descurcat atât de bine. La prima minge de meci mi-am dat seama că pot să câştig. M-am pregătit foarte bine în vacanţă, am avut două săptămâni foarte bune la Auckland şi la Hobart. Am fost foarte bine din punct de vedere mental”, a declarat Sorana Cîrstea la finalul meciului.
Cotată cu şansa a doua în faţa reprezentantei gazdelor, Sorana Cîrstea a intrat încrezătoare pe Arena Rod Laver, iar această încredere a transpus-o perfect în jocul pe care l-a arătat.
În turul doi, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Urszula Radwanska (Polonia), locul 99 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-4, 1-6, 6-2, de Alison Riske (SUA), poziţia 137 în ierarhia mondială.
În schimb, celelalte trei jucătoare din România care au evoluat marţi au fost învinse în primul tur de la Australian Open. Alexandra Dulgheru, locul 61 WTA, a fost întrecută, cu scorul de 7-6 (7/4), 6-7 (5/7), 6-3, după trei ore şi 15 minute, de Vera Zvonareva (Rusia), a şaptea favorită a competiţiei şi poziţia a şaptea în clasamentul mondial.
Alexandra Cadanţu, locul 109 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 6-0, 6-1, după 42 de minute, de Roberta Vinci (Italia), cap de serie numărul 23 şi poziţia 25 în ierarhia mondială, iar Irina-Camelia Begu, locul 41 ATP, a fost întrecută, cu scorul de 6-1, 7-5, după o oră şi 33 de minute, de Carla Suarez Navarro (Spania), poziţia 58 în clasamentul mondial.