Patronul grupării Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, a declarat duminică, după ce a ajuns la SUUB, pentru a-l vizita pe Mircea Lucescu că îşi doreşte să se întoarcă acasă cu antrenorul român, dar că oricât de mult şi-ar dori să-l ia acasă imediat pe acesta va ţine cont de decizia medicilor.
"Îmi doresc să mă întorc acasă cu domnul Lucrescu. Ştiu ce se întâmplă cu Mircea Lucescu, vorbim mereu la telefon. Ştiu că este îngrijit de o echipă foarte bună", a declarat patronul grupării Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov.
El a mai spus că oricât de mult şi-ar dori să-l ia acasă imediat pe Lucescu va ţine cont de decizia medicilor.
"Când medicii îşi vor da acceptul, atunci va veni acasă. Dorinţa nostră şi a echipei este să se însănătoşească cât mai rapid. Domnul Lucescu a condus echipa prin telefon. Doresc să se termine aceste vizite cât mai curând", a mai spus Ahmetov.
Patronul grupării Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov şi-a exprimat speranţa că Mircea Lucrescu va reveni la echipa lui.
"Am speranţa că domnul Mircea Lucrescu va reveni la noi. În viaţă nu poţi exclude nimic. De aici plec direct la aeroport", a mai spus Ahmetov.
A doua vizită în câteva zile
Ahmetov a venit la Bucureşti cu o cursă care a aterizat pe Aeroportul Băneasa, în jurul orei 11.30.
El a declarat că i-a adus lui Lucescu "dorinţa lui de a se face bine grabnic şi de a reveni cât mai repede la echipă".
Referindu-se la o eventuală înlocuire a lui Mircea Lucescu cu fiul său, Răzvan, Ahmetov a spus că Răzvan Lucescu este un antrenor tânăr care progresează, dar că Mircea Lucescu are şanse de a mai face foarte multe la Şahtior Doneţk şi că speră că acesta se va face bine cât mai curând.
Patronul grupării Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, l-a mai vizitat pe Mircea Lucescu, duminica trecută, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
După plecarea lui Ahmetov, Lucescu a fost operat pentru îndepărtarea din cavitatea toracică a lichidului acumulată sub dren.
Directorul medical al Spitalului Universitar de Urgenţă Dragoş Vinereanu a declarat, luni, că starea lui Mircea Lucescu este stabilă, nu au apărut complicaţii postoperatorii, este conştient, comunică cu familia. Medicul a spus că Lucescu rămâne la Terapie Intensivă în următoarele zile, pentru observaţii.
Vinereanu a adăugat că tratamentul administrat lui Mircea Lucescu este cel standard în astfel de cazuri, că nu exista complicaţii, iar "cordul este foarte bun".
Medicii au spus că intervenţia chirurgicală la care a fost supus Mircea Lucescu a decurs bine, hematomul fiind cauzat de fracturile costale.
Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a fost rănit, în 6 ianuarie, într-un accident rutier petrecut pe Bulevardul Vasile Milea din Capitală. În urma accidentului, Mircea Lucescu a fost dus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, fiind internat în Secţia de Terapie Intensivă.