Căpitanul echipei Oţelul Galaţi, Sergiu Costin, i-a premiat, ieri, la Penitenciarul Bistriţa, pe deţinuţii care au obţinut performanţe la întrecerile sportive dintre penitenciare în anul 2011. La festivitatea de premiere, Costin a înmânat diplome ocupanţilor locurilor fruntaşe la competiţiile regionale de minifotbal, fotbal-tenis şi şah, între persoanele private de libertate: Cupa Maramureş (organizată de Penitenciarul Baia Mare), Cupa Vest (organizată de Penitenciarul Arad), Punţi între ziduri (organizată de Penitenciarul Gherla), precum şi la competiţia sportivă organizată la 1 mai de Penitenciarul Bistriţa cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înfiinţare.
Sergiu Costin i-a încurajat pe deţinuţi să continue să participe la activităţile sportive, pentru a avea un tonus fizic şi psihic optim.
Deţinuţii i-au cerut fotbalistului să le împărtăşească reţeta succesului, fiind asiguraţi de acesta că oricine poate reuşi, atâta timp cât munceşte asiduu şi este perseverent.
După festivitatea de premiere, Sergiu Costin a efectuat o scurtă vizită prin în sectorul de deţinere al unităţii, intrând şi într-o cameră unde sunt cazate persoane private de libertate.