Fotbalistul Giani Kiriţă, care conform presei din Turcia a părăsit gruparea Bursaspor după o colaborare de trei sezoane şi jumătate, a declarat pentru site-ul bursasporluyuz.net că i-a plăcut mult la clubul din Bursa şi că în viitor va reveni cu siguranţă acolo.
"În viaţa mea două echipe sunt extem de importante. Una este Dinamo Bucureşti, iar cealaltă Bursaspor. Suporterii echipei Bursasor sunt în inima mea şi vor rămâne acolo până când voi muri. Mie mi-au plăcut mult Bursa şi Bursaspor. Am încercat să fac tot ce am putut, dar în ultima perioadă nu am mai avut ocazia să evoluez. Într-o bună zi cu siguranţă voi reveni la Bursaspor", a spus Kiriţă.
Bursasporluyuz.net, site al suporterilor echipei Bursaspor, a scris şi un mesaj de susţinere pentru român: "Kiriţă, cel cu suflet de luptător, va avea întotdeauna un loc special în sufletul suporterilor. Nu te teme, Kiriţă, aceşti suporteri nu te vor uita niciodată!".