Preşedintele LPF Dumitru Dragomir a explicat, joi, că s-a simţit jignit de comportamentul ziariştilor prezenţi în faţa sediului DNA, precizând că la ieşire aceştia l-au călcat pe picioare, l-au lovit în spate cu camerele şi i-au rupt pantalonii în încercarea de a obţine o declaraţie.
Prezent dimineaţă la sediul DNA, pentru a i se prezenta învinuirile în dosarul excluderii Universităţii Craiova, oficialul LPF a mers, la prânz, la noul restaurant pe care îl va deschide în zilele următoare în centrul Bucureştiului, unde a supravegheat stadiul lucrărilor de modernizare.
"Am avut o altercaţie cu o parte a presei... pentru că m-au călcat pe picioare, mi-au rupt o pereche de pantaloni şi mi-au stricat şi o pereche de pantofi. Mă doare o unghie de la degetul mare... unul brunet cu chelie m-a călcat pe bombeu, îmi venea să îi trag una că nu mă mai puteam stăpâni. M-au lovit şi în spate cu camera de mă doare gâtul şi acum. Nu se poate aşa ceva, să-mi rupă pantalonii, pe onoarea mea, am fost şi mi-am schimbat blugii. Cred că a avut un cui, un plachiu. M-am simţit jignit de comportamentul lor. Trebuie să ne comportăm civilizat totuşi. Le-am spus să se alinieze ca să pot să trec şi să pot să le vorbesc, dar nu i-am jignit", a spus Dragomir.
Declaraţia lui Mitică: „Fir-aţi ai dracului să vă ia”
Preşedintele LPF s-a enervat, joi, pe jurnaliştii care l-au întrebat, după ieşirea de la DNA, în legătură cu calitatea sa în dosarul excluderii Universităţii Craiova, el jignindu-i şi ţipând la aceştia. Schimbul dur de replici a pornit de la întrebarea unuia dintre jurnalişti legată de calitatea sa în acest dosar. În acel moment, preşedintele LPF a început să ţipe şi să jignească jurnaliştii acuzând că aceştia i-ar încălca spaţiul privat şi că i-ar fi "dat pumni pe la spate în mulţime". "Băi! Sunt învinuit, băi, nebunilor, nu bă, pentru că sunt prea sexi, voi nu vedeţi cât sunt de frumos. Fir-aţi ai dracului să vă ia. Băi, nebunule, pune mâna şi învaţă dacă... Pune, bă, mâna şi citeşte ce înseamnă învinuit şi ce înseamnă inculpat... Voi mă jigniţi pe mine, ce căutaţi după mine? Voi vreţi sânge? De ce nu mă lăsaţi să plec? Cine sunteţi voi să faceţi abuzurile astea? Păi ce, bă, voi mă călcaţi pe bombeuri, păi cine sunteţi voi să faceţi abuzurile astea... Păi ce căutaţi bă peste mine, mă călcaţi, uite ce mi-aţi făcut pe pantofi, pe pantaloni...", s-a adresat Dragomir jurnaliştilor.
Vrea să modifice regulamentul
Preşedintele LPF Dumitru Dragomir a declarat, joi, că în situaţia în care Adunarea Generală a FRF consideră că membrii Comitetului Executiv au greşit când au dezafiliat clubul Universitatea Craiova atunci se va modifica regulamentul, jucătorii se întorc, iar echipa olteană va evolua în Liga a II-a.
"Dacă Adunarea Generală nu votează propunerea (n.r. - de dezafiliere) a Comisiei Juridice însuşită de Comitetul Executiv, atunci se revine la normal, conform statutului şi regulamentelor. Adică el revine în Divizia B, iar jucătorii pot să revină la Universitatea Craiova, nu ştiu după ce regulament, dar pe mine nu mă interesează. Dar tot printr-o decizie a Comitetului Executiv se reglează lucrurile. Regulamentul se poate modifica, ce mare brânză, noi îl modificăm. Ce atâta necaz? Jucătorii revin şi de la anul Universitatea poate juca în Divizia B. Mititelu n-a pierdut nimic, din contră a câştigat că n-a cheltuit nimic, pentru că şi dacă nu era dezafiliat tot în B juca. Dreptul la muncă nu poate să îl ia nimeni jucătorilor. Ei au venit cu o hârtie că sunt jucători liberi de contract şi, conform legilor ţării şi regulamentelor FIFA şi UEFA, pot juca la alte echipe. Bineînţeles că aş vedea pe un Costea înapoi la Craiova, de ce să nu?", a spus Dragomir prezent la noul său restaurant unde a inspectat stadiul lucrărilor de modernizare.
Spune că excluderea Craiovei nu este un „abuz în serviciu”
Preşedintele Ligii consideră că excluderea grupării Universitatea Craiova nu este un "abuz în serviciu" deoarece decizia Comitetului Executiv al FRF este doar "provizorie". "Nu poate fi abuz în serviciu pentru că nu este o decizie definitivă a Comitetului Executiv. Nu poate fi abuz în serviciu o decizie provizorie sau o propunere provizorie. Dar procurorii sunt oameni deştepţi, nu au mintea lui Mititelu şi a câtorva jurnalişti corupţi. Ar trebui DNA-ul să se sesizeze la ei, nu la noi. Unde a fost abuzul? DNA-ul trebuie să îşi facă ancheta, normal. Nu are nimeni nimic cu DNA-ul, noi nu acuzăm DNA-ul. Problema este de ce, conform legilor ţării şi a regulamentelor, Mititelu nu a făcut apel la o instanţă civilă. Se putea face la contencios administrativ, iar în 2-3 zile se şi judeca şi el putea să joace în Divizia B. Dar nu, el a premeditat toată această treabă", a adăugat Dumitru Dragomir.
Despăgubirea de 50 milioane de euro cerută de patronul Adrian Mititelu pentru excluderea clubului este considerată de Dragomir drept "o aberaţie". "Asta este o aberaţie. Ce bani?, că el a prejudiciat pe toată lumea. Asta (n.r. - dezafilierea) este o propunere provizorie a Comitetului Executiv. Degeaba se face acum presiune pentru ca Adunarea Generală a FRF să nu voteze dezafilierea. Reclamaţia la DNA se face pentru a pune presiune pe membrii Adunării Generale să nu voteze propunerea Comisiei Juridice însuşită de Comitetul Executiv. Câţiva corupţi din presă îi fac jocurile lui Mititelu şi atunci DNA-ul trebuie să cerceteze dacă FRF a procedat corect sau nu", a explicat Dragomir.