Antrenorul Claudio Ranieri a răspuns, vineri, afirmaţiilor lui Cristian Chivu, prin care a lăsat să se înţeleagă că nu mai vrea să joace fundaş stânga, tehnicianul menţionând că românul se plânge în fiecare an de acest lucru, dar "karma" lui este să evolueze în stânga apărării, informează ansa.it.
"Chivu zice asta în fiecare an, dar, evident, karma lui este de a juca fundaş stânga. Dacă Inter a câştigat atâtea trofee până acum, acest lucru se datorează şi disponibilităţii lui", a spus Ranieri
"Internaţionalul român Cristian Chivu a declarat pentru Sky Sport24, joi, că în ultimii patru ani a tot spus că el este fundaş central şi nu ar trebui să fie folosit ca lateral, post pe care îi este dificil să evolueze din punct de vedere mental, informează Corriere dello Sport.
"De patru ani tot spun că eu sunt fundaş central. Încercaţi să îl puneţi pe Maicon pe centru şi vedeţi cum reacţionează, sau puneţi-l pe Samuel fundaş lateral. Evoluez ca fundaş lateral pentru că îmi place să joc, pentru că nu mi-am condiţionat prezenţa de postul pe care joc. Poate ar fi trebuit să fac asta în primul meu an la Inter, când puteam să spun nu, nu joc ca lateral, eu sunt central. Dar după cinci ani este prea târziu. Spun mereu, pot să joc astfel dacă este nevoie, îţi fac trei jocuri foarte bune ca fundaş lateral, dar să joc patru sezoane ca fundaş stânga este dificil pentru mine din punct de vedere mental, nu fizic. Nu este postul meu. Apoi, m-am pregătit în această vară cu Gasperini pe centru. S-au schimbat atât de multe, starea de spirit, dorinţa... În trei luni am câştigat poate ceea ce am pierdut în ultimii patru ani", a spus Chivu.