Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat vineri, că nu se pune problema înlocuirii antrenorului Liviu Ciobotariu, considerând că jocul echipei este mult schimbat în bine, în ciuda rezultatelor mai slabe din ultima perioadă.
"Am vorbit cu Liviu Ciobotariu, nu era foarte mulţumit de jocul din Cupa României, are multe lucruri de corectat, le ştie, dar îl las pe el să le pronunţe şi să le facă. Este exclusă varianta înlocuirii antrenorului. Nu s-a pus o problemă de acest gen, am început un proces cu Liviu Ciobotariu, echipa e mult schimbată în bine, jocul echipei este schimbat. Atmosfera sportivă şi extrasportivă este în ordine, nu putem să cerem nici jucătorilor sau lui Liviu Ciobotariu evoluţii şi schimbări spectaculoase peste noapte. Într-un proces de pregătire, schimbarea trebuie pregătită, trebuie antrenată, nu se poate de undeva din senin", a declarat Badea.
Dinamo s-a calificat, joi seară, în optimile de finală ale Cupei României, învingând formaţia de liga a II-a Luceafărul Oradea, cu scorul de 1-0.
Preşedintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, directorul executiv Marian Albu şi directorul Centrului de Copii şi Juniori, Ion Moldovan, au inaugurat, vineri, terenul "Piţi Varga", din cadrul Complexului Sportiv din Şoseaua Ştefan cel Mare, pe care se vor antrena echipele de copii şi juniori.