Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că brazdele care au fost montate pe Arena Naţională erau uscate, iar apoi acestea au fost vopsite cu o culoare verde, acesta considerând că atât Primăria Municipiului Bucureşti, cât şi FRF au fost păcălite de firma care a montat suprafaţa de joc
"Ştiam asta (n.r. - că va fi înlocuit), el a fost pus uscat. Au pus brazde uscate şi apoi au dat cu vopsea verde. Problema e alta: Primăria şi cu FRF au fost păcălite. De la Argentina până la Franţa a fost aproape o lună, iar gazonul se putea schimba de patru ori. A fost o escrocherie, iar Primăria trebuie să ceară daune interese. Gigi Becali nu putea să pună gazon, pentru că nu are act de proprietate. Primăria şi FRF n-au garantat niciunui club că va putea juca în această toamnă pe noul stadion, ci doar că acesta va fi gata", a spus Dragomir.
Oprişan mai cere încă 900.000 de euro
Arhitectura Naţional Arena nu permite ventilaţia şi iluminatul propice creşterii plantelor, astfel că, cel mai probabil, pentru a revitaliza gazonul şi pentru a-l păstra şi folosi într-un ritm normal beneficiarul va trebui să mai cheltuie 900.000 de euro pe un sistem complex, susţine Adrian Oprişan, patronul firmei Gama Verde, care a pus iniţial gazonul pe Naţional Arena, gazon care a cedat după prima jumătate de oră a meciului România-Franţa, desfăşurat în urmă cu o săptămână.
Într-o declaraţie acordată luni după-amiază agenţiei MEDIAFAX, omul de afaceri vrâncean, care deţine mai multe firme specializate în aplicarea de gazon pe terenuri de sport, a precizat că principala problemă a Naţional Arena "a fost, este şi va fi" microclimatul de la nivelul solului.
Raportul UEFA, dezastruos
Raportul remis UEFA cu privire la starea gazonului Arenei Naţionale estimează că peluza stadionului din Bucureşti va avea nevoie de o reînnoire majoră în primăvară şi recomandă ca terenul să nu găzduiască meciuri cu 10-12 săptămâni înaintea disputării finalei Ligii Europa, programată la 9 mai 2012.
Potrivit www.sport.ro, care prezintă un facsmil al raportului întocmit de STRI, firma britanică agreată de UEFA în probleme legate de suprafeţele de joc, distrugerea terenului Arenei Naţionale după primul meci a fost cauzată de alegerea nepotrivită a tipului de gazon şi a suportului pe care a fost montat, de microclimat, dar şi de întreţinerea acestuia. Ca rezultat, gazonul a fost instabil şi nesigur, iar STRI a recomandat înlocuirea sa imediată şi amânarea meciului de joi, Steaua - Schalke 04, din Liga Europa, pentru data de 21 septembrie.
Ţinând cont de apropierea iernii, specialistul la care a apelat UEFA a mai recomandat achiziţionarea unei instalaţii de iluminare artificială a gazonului care să combată lipsa luminii naturale, amplificată şi de arhitectura închisă a arenei bucureştene.