Fostul fundaş al echipei Poli Timişoara, Srdjan Luchin, a semnat, ieri, un contract pentru următoarele cinci sezoane cu formaţia Dinamo Bucureşti, a anunţat preşedintele clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare, Nicolae Badea.
Luchin a efectuat deja vizita medicală pentru transferul la Dinamo şi urmează să se alăture lotului pregătit de Liviu Ciobotariu în cantonamentul de la Săftica, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Srdjan Luchin, în vârstă de 25 de ani, internaţional român, a evoluat numai pentru Poli Timişoara, în ultimul timp, de când formaţia bănăţeană a retrogradat în Liga a II-a fiind vehiculat un transfer al lui şi la FC Vaslui.