Echipa Dinamo Bucureşti a ratat calificarea în grupele Ligii Europa, după ce a pierdut, ieri, pe teren propriu, cu scorul de 2-3 (1-1), meciul disputat cu formaţia ucraineană Vorskla Poltava în manşa secundă a play-off-ului competiţiei.
Pentru Dinamo au marcat Torje '45 şi Ţucudean '90, în timp ce golurile ucrainenilor au fost reuşite de Januzi '37 şi Barannik '73, '78. În tur, Dinamo a fost învinsă cu scorul de 2-1.
Dinamo: Bălgrădean - L. Rus, Scarlatache (Stoica '46), Moţi, Diabate - Torje (Cazacu '83), D. Kone, C. Munteanu, Bakaj (Ţucudean '53) - Dănciulescu, L. Ganea. Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Vorskla: Dolganski - Dallku, Matveiev, Cesnakov, Selin - Krivoşeenko, Krasnopiorov, Markoski, Rebenok (Gromov '84) - Bezus (Oberemko '46), Januzi (Barannik '64). Antrenor: Nikolai Pavlov.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Elveţia, condusă la centru de Cyril Zimmermann, ajutat la cele două linii de Beat Hidber şi Bruno Zurbrügg. Arbitru de rezervă a fost Alain Bieri.
În minutul 25, meciul a fost întrerupt pentru o pauză de hidratare.
În minutul 84, suporterii de la peluza Cătălin Hâldan au încercat să rupă gardul dintre Tribuna I, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor după ce fanii au început să arunce şi cu scaune şi fumigene.
La meciul disputat pe arena Dinamo au asistat aproximativ 12.000 de spectatori. Mai mult de jumătate dintre spectatori au plecat de la stadion după golul trei al ucrainenilor.
Nikolai Pavlov: O să merg la preşedinte şi o să-i cer să-mi mărească salariul
Antrenorul echipei Vorskla Poltava, Nikolai Pavlov, i-a felicitat pe jucătorii săi pentru calificarea obţinută în grupele Ligii Europa, "un eveniment remarcabil în istoria clubului", subliniind că va merge la preşedintele grupării pentru a-i cere o mărire de salariu.
"Vreau să-i felicit pe toţi jucătorii, este un eveniment remarcabil în istoria clubului această calificare în grupe. Căldura a fost un concurent în plus pentru noi, ca şi pentru Dinamo. În prima parte a jocului am făcut o singură schimbare pentru a întări mijlocul. Acum o să merg la preşedinte (n.r. - Oleh Babayev) şi o să-i cer să-mi mărească salariul. Vreau să le mulţumesc celor de la Dinamo pentru condiţiile oferite şi preşedintelui clubului pentru că a reuşit să ajungă la meci", a precizat Nikolai Pavlov în conferinţa de presă de după meci.
Liviu Ciobotariu: Îmi asum acest eşec, cerem scuze conducerii şi suporterilor
Antrenorul echipei Dinamo, Liviu Ciobotariu, a declarat, ieri, că îşi asumă înfrângerea din meciul cu Vorskla Poltava şi că îşi cere scuze în faţa suporterilor şi a conducerii pentru ratarea calificării în grupele competiţiei.
"Trebuie să recunosc că azi am făcut un meci slab, în special pe faza defensivă. Am început practic de la 0-1 pe o greşeală personală. Este adevărat că ne-au lipsit trei jucători importanţi şi cei care au încercat să-i înlocuiască nu au reuşit să o facă cu brio. Este o victorie meritată a celor de la Vorskla. Îmi cer scuze în faţa suporterilor, a conducerii, este o tristă pentru mine şi pentru echipă şi nu avem nicio scuză. Îmi asum acest eşec. Reuşisem să-i aducem pe suporteri la stadion şi acum i-am dezamăgit. Vorskla a fost mai bună azi", a spus Ciobotariu în conferinţa de presă de după meci.
Tehnicianul a precizat că jucători precum Bakaj, Ganea şi Dorel Stoica nu au avut o evoluţie foarte bună ieri. "Au fost jucători care nu prea au jucat, Bakaj, Ganea şi Dorel Stoica, şi s-a văzut o oarecare lipsă de pregătire fizică. Echipa a căzut după 1-2, probabil că jucătorii au căzut mental. Jucătorii sunt foarte afectaţi, acum am rămas pe două fronturi, pe campionat şi Cupă şi voi face tot posibilul să le ridic moralul. O să am o discuţie cu Nicolae Badea şi Cristi Borcea şi vom vedea dacă vor mai veni jucători. Încă o dată le cerem scuze suporterilor pentru acest eşec, îmi asum responsabilitatea rezultatului", a spus Liviu Ciobotariu.
Întrebat dacă îşi simte postul ameninţat în urma acestei necalificări, tehnicianul a răspuns: "Orice este posibil, în viaţa unui antrenor te poţi aştepta la orice. Probabil voi avea o discuţie cu conducerea clubului ceva mai târziu. Nu va fi uşor să diger o astfel de necalificare, sper să reuşesc să le ridic moralul jucătorilor până duminică, la meciul cu Oţelul".
Gabriel Torje: Este dureros, am pierdut un meci pe care l-am avut în mână
Mijlocaşul Gabriel Torje a declarat, ieri, că este dureros că Dinamo Bucureşti a pierdut meciul cu Vorskla Poltava, din returul play-off-ului Ligii Europa, deşi l-a avut "în mână", menţionând că jucătorii dinamovişti au făcut greşeli nepermise.
"Nu e prea plăcut să pierzi calificarea într-un meci ca acesta. Am pierdut un meci pe care l-am avut în mână. Este durerors pentru noi, pentru suporteri, pentru toată lumea, pentru că era o şansă mare să ajungem în grupe. Am avut ocazii multe şi puteam tranşa calificarea în favoarea noastră încă din prima repriză. Nu ştiu dacă este blestem sau este greşeala noastră, pentru că şi noi am făcut greşeli nepermise. Trebuie să le remediem şi să ne concentrăm pentru că avem un campionat greu în faţă", a spus Torje după meci.
Mijlocaşul dinamovist nu a dorit să comenteze nimic despre un eventual transfer la gruparea italiană Udinese, el îndepărtându-se de jurnalişti în momentul în care a fost întrebat de acest subiect.
La finalul meciului, Gabriel Torje a fost singurul jucător aplaudat de fanii dinamovişti de la Tribuna a II-a, care i-au huiduit pe ceilalţi componenţi ai formaţiei bucureştene şi i-au felicitat pe cei ucraineni. Torje a oferit autografe şi s-a fotografiat cu suporterii, unul dintre fani întrebându-l: "Ce să facem noi ca să joace toţi ca tine», fără a primit însă un răspuns.
(26 aug 2011, 20:23:31
De câte ori aţi auzit numele lui în timpul meciului ca fiind remarcat la fazele de joc, mai ales că se dorea ca acesta să fie un fel de mijlocaş la construcţie.