Campioana României, Oţelul Galaţi, a debutat cu o înfrângere în noul sezon, fiind învinsă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), de formaţia Petrolul Ploieşti, în prima etapă a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
0-1: Zimmermann a scăpat balonul printre picioare la o centrare a gălăţenilor şi Punosevaci a înscris de la un metru cu poarta goală.
În minutul 39, arbitrul Istvan Kovacs i-a arătat al doilea cartonaş galben, şi implicit pe cel roşu, lui Punosevaci, după ce acesta l-a lovit în săritură cu mâna în faţă pe Sipovici.
Liviu Antal a fost eliminat în minutul 67, gălăţeanul primind al doilea cartonaş galben după o intrare cu talpa.
1-1: Străuţ a centrat de pe partea dreaptă şi Opriţa a înscris cu o lovitură de cap de la opt metri.
2-1: Opriţa a adus victoria ploieştenilor cu un şut exceţional de la 18 metri în vinclul porţii lui Grahovaci.
La meciul de la Buzău au asitat aproximativ 10.000 de spectatori.
În debutul jocului, galeriile celor două echipe au aruncat cu torţe în teren, iar arbitrul Istvan Kovacs a întrerupt meciul pentru aproximativ două minute.
Antrenorul echipei Oţelul, Dorinel Munteanu, a declarat că nu ar vrea să fie arbitrat în compensaţie faţă de ce s-a vorbit anul trecut, când s-a spus că arbitrii i-au ajutat pe gălăţeni să câştige titlul de campioană.
"Ţin să felicit echipa pentru efortul depus. Chiar dacă am condus ştiam că presiunea echipei gazdă va fi mare, dar şi în nouă oameni puteam rezista dacă nu erau cele două execuţii de excepţie ale lui Opriţa. Nu vreau să comentez arbitrajul, dar n-aş vrea să se arbitreze în compensaţie faţă de ce s-a vorbit anul trecut. Primul cartonaş galben primit de Antal a fost un cadou de la cei de sus", a spus Munteanu.
Tehnicianul Petrolului, Valeriu Răchită, s-a declarat bucuros că a debutat cu o victorie în faţa campioanei României: "Mă bucur că am debutat cu o victorie împotriva campioanei. Îmi pare rău că nu am obţinut-o pe terenul nostru. Mulţumesc suporterilor noştri care au venit în număr mare la Buzău şi abia aştept atmosfera de pe stadionul Ilie Oană, unde va fi ceva unic în România", a declarat Răchită.
Rezultate complete înregistrate în partidele primei etape a Ligii I:
FC Rapid - FC Vaslui 3-0
Dinamo Bucureşti - FCM Târgu Mureş 1-0
CS Mioveni - Universitatea Cluj 0-1
Voinţa Sibiu - Steaua Bucureşti 1-1
Ceahlăul Piatra Neamţ - Pandurii Târgu Jiu 1-1
CFR Cluj - Astra Ploieşti 2-0
FC Braşov - Gaz Metan Mediaş 2-1
Concordia Chiajna - Sportul Studenţesc 1-2
Petrolul Ploieşti - Oţelul Galaţi 2-1