Cele mai bune 24 de echipe din România se reunesc în acest week-end la Timişoara pentru a-şi disputa titlul de campioană naţională la minifotbal pe anul 2011. Acest sport a luat o amploare deosebită în ţara noastră în ultimul timp, nu mai departe de anul trecut reprezentativa României câştigând Campionatul European din Slovacia într-o manieră categorică. Ca urmare a afilierii în anul 2010 a întrecerii locale municipale la Federaţia Română de Minifotbal, judeţul Suceava va avea în premieră o reprezentantă la Turneul final naţional găzduit în perioada 30 iunie-3 iulie de Timişoara. Chiar dacă s-au întărit cu câţiva jucători de mare valoare în perspectiva acestei competiţii de amploare şi îi enumerăm aici pe Ovidiu Bosancu, Claudiu Sevaciuc, Sorin Nicoară şi Cornel Căinari, toţi de la nou promovata în Liga a III-a CS Sporting, sucevenii de la Railex ODN nu vor avea o misiune uşoară la turneul de la Timişoara.
Naţionala Artiştilor, printre posibilele adversare ale sucevenilor
Principala favorită la cucerirea titlului naţional în anul 2011 este considerată campioana en titre Magic Iaşi. „Cea mai populară echipă la turneul de la Timişoara va fi fără îndoială Naţionala Artiştilor, unde printre protagonişti se numără Dani Oţil, Aurelian Temişan, Adrian Enache, Ghedi Kamara şi încă aproape 20 de artişti binecunoscuţi românilor. Prezenţa acestei formaţii este mult aşteptată mai ales de studentele din complexul Politehnica, unde se află terenurile de joc, Naţionala Artiştilor având o tradiţie din a rupe inima domnişoarelor, mai ales după frumoasa prestaţie de la Zalău, unde s-a disputat anul trecut Cupa României la Minifotbal. Acolo, vedete precum Temişan şi Kamara au jucat neaşteptat de bine, descurcându-se mai mult decât onorabil în faţa unor echipe de minifotbal care reunesc jucători de clasă internaţională”, ne-a declarat preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal, Răzvan Burleanu.
În afară de Railex ODN Suceava, la Turneul final al Campionatului Naţional de minifotbal vor mai participa formaţiile Lin & Ema Alba Iulia, Naţionala Artiştilor Bucureşti, Grafit Soccer Invest Bacău, Amicii BaiaMare, Vulturii Bistriţa, Becko Braşov, Consiliul Judeţean Buzău, Radical Craiova, Avantaje II Deva, Atletico Abcoz Galaţi, Galacticii Hunedoara, Magic Difpress Iaşi, Terramold Iaşi, Expo Granit Mediaş, Ekatrust Ploieşti, Oz Er Golden Roman, Roş Albaştrii Satu Mare, Cariocas Sibiu, Pandurii Târgu Mureş, Sport Klub Târgovişte, Mav Glissando Timişoara, Marix Tulcea şi Autoland Hosu Zalău.
Sucevenii visează la o clasare pe podium
Tragerea la sorţi a meciurilor din faza grupelor a avut loc aseară la Hotelul Continental din Timişoara, finala mare fiind programată duminică la ora 12.00.
„Ne aşteptăm ca tribunele arenei de la Timişoara să fie neîncăpătoare pe toată durata competiţiei, pentru că sunt sigur că va veni multă lume să-i vadă la lucru pe cei mai buni 400 de jucători de minifotbal din România. După cinci ani de activitate a Federaţiei de Minifotbal, pot să spun că acest sport a progresat foarte mult în ţara noastră şi mă refer aici la creşterea numărului de jucători, de echipe şi de baze sportive de calitate, susţinerea de care se bucură practicanţii minifotbalul în rândul fanilor fiind una importantă”, a precizat Burleanu.
Iată şi lotul de jucători al grupării Railex ODN pe care managerul Ilie Lahman l-a deplasat la Timişoara: Dănuţ Tipa, Ovidiu Bosancu, Cornel Căinari, Daniel Cazacu, Florin Haraga, Daniel Haraga, Liviu Luca, Marius Macovei, Sorin Nicoară, Claudiu Sevaciuc, Constantin Sidoriac, Viorel Stan, Radu Tomescu, Marian Ungureanu şi Adrian Ungureanu.