Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, sâmbătă, că aşteaptă o ofertă pentru a prelua naţionala şi a subliniat că vrea un proiect pe termen lung, informează www.sport.ro. "Sunt omul naţionalei şi aştept să mi se facă oferta, vin cu cea mai mare plăcere. Dar vreau un proiect pe termen lung", a declarat Hagi.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, sâmbătă, la Sport.ro, că ştie că Gheorghe Hagi va fi viitorul antrenor al echipei naţionale a României, acesta urmând să fie ajutat de Anghel Iordănescu, în calitate de director tehnic, şi de Viorel Moldovan, ca secund.
"Da, aşa ştiu că Gică este antrenorul echipei naţionale, cu Iordănescu director tehnic şi Moldovan secund. Eu zic că este soluţia ideală, pentru că Gică este omul care ar accepta sfaturi de la Iordănescu. Pentru Hagi echipa naţională este un vis, este un lucru care îl dezarmează şi nu ar fi refuzat. La Hagi, după familie vine echipa naţională", a spus Becali.
Plecarea lui Răzvan Lucescu de la naţională, intuită de oamenii de fotbal
Referitor la decizia lui Răzvan Lucescu de a renunţa la echipa naţională, după victoria cu Bosnia-Herţegovina, de vineri seară, Becali a spus că nu a fost surprins, deoarece bănuise ceva după o discuţie pe care a avut cu jucătorul Romeo Surdu. "Decizia a surprins pe toată lumea, dar eu ştiam pentru că vorbisem cu Surdu, care mi-a spus că va pleca la Rapid, deci se deducea, că Lucescu este naşul lui... Oricum, Răzvan Lucescu a ales soluţia asta pentru a nu mai fi criticat. S-a gândit că nu pleacă îngenunchiat, o fi spus «am luat echipa de unde am luat-o, am dus-o unde am dus-o, nu v-am lăsat în baltă». S-a gândit că întăreşte echipa Rapid şi poate câştigă şi campionatul. S-a gândit că tot timpul a fost criticat, în timp ce la Rapid este iubit de suporteri", a spus Becali.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că Răzvan Lucescu a renunţat la funcţia de selecţioner al naţionalei şi că prima reprezentativă va fi condusă în turneul din America de Sud de antrenorul echipei de tineret, Emil Săndoi, şi Ştefan Iovan.