Directorul general al Oţelului Galaţi, Marius Stan, a declarat, duminică, la reunirea echipei, că obiectivul gălăţenilor este câştigarea titlului, subliniind că formaţia antrenată de Dorinel Munteanu mai are de jucat 16 finale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Obiectivul nostru este câştigarea campionatului. Suntem totuşi pe primul loc, la cinci puncte de următoarea clasată şi ar fi chiar culmea să ne propunem altceva. Va fi însă foarte greu. Urmează o perioadă
încărcată, cu pregătirea de la munte, cele şase jocuri amicale din Cipru şi primul joc cu Pandurii, astea ne sunt obiectivele pe termen scurt", a declarat Marius Stan.
Antrenorul Dorinel Munteanu consideră că el şi jucătorii săi sunt obligaţi să se concentreze la fiecare meci în parte: "Obiectivul este stabilit de conducerea clubului. Dacă am acumulat 39 de puncte până acum, îmi doresc ca returul sã fie mai bun. Nu vreau să vorbesc despre adversare, mă interesează numai ce facem noi".