Echipa naţională de handbal feminin a României a învins, marţi, la Herning, reprezentativa similară a Muntenegrului, cu scorul de 23-21 (13-12), în cel de-al doilea meci din grupa principală I, la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia.
Singurul portar al României, Talida Tolnai a început excelent disputa cu Muntenegru, cu două intervenţii încurajatoare, după care Neagu a deschis scorul. Tolnai a continuat în acelaşi ritm, aducând încredere coechipierelor, şi aceeaşi Neagu a marcat pentru 2-1, în cel mai important meci al României de până acum, cu miză de calificare în semifinale. Bojana Popovici a adus Muntenegru pentru prima dată în avantaj, 2-3, după o nesincronizare a defensivei noastre, dar Neagu a egalat, 3-3 (min 12). Meciul a continuat cu durităţi din partea adversarelor, prima eliminare de două minute venind în minutul 15, la Mehmedovici (6-4, după o reuşită a omniprezentei Cristina Neagu).
România s-a văzut din nou condusă, în minutul 23, 6-9, după ce fetele noastre nu marcaseră timp de 8 minute. "Avem nevoie de şuturi, tată. Nu pe jos, acolo apără portarul lor. Nu putem sta doar în Cristina Neagu. Mergeţi şi spre extreme un pic!", le-a spus antrenorul Radu Voina jucătoarelor sale, la time-out-ul luat de urgenţă. Primul gol de pe pivot a venit în minutul 26, de la Oana Manea, 9-10, tot ea egalând, 11-11, pentru ca la pauză tabela să arate, 13-12. În ultimele 10 secunde s-au marcat două goluri, cel al Cristinei Neagu, care a readus România în avantaj, fiind aclamat de întreaga bancă tricoloră. După 30 de minute, Neagu avea deja 7 goluri marcate, iar Tolnai 10 intervenţii.
Partea a doua s-a derulat sub semnul impulsivităţii. Ambele echipe s-au grăbit la finalizare, au pierdut mingi importante, dar România a reuşit să îşi revină la timp şi să-şi mărească avantajul, 18-13 (min. 44). Oana Manea a avut un aport important la realizările din ultimele 10 minute ale partidei, iar când Geiger a mai marcat o dată, 19-13 (min. 45), zarurile păreau aruncate. Fetele noastre au tras din greu până la final şi, în pofida efoturilor adverse (22-20, min. 58) au obţinut o victorie decisivă în cursa pentru semifinale, dar câştigând şi moral, după ce au pierdut două coechipiere - Vărzaru şi Ungureanu - în meciurile anterioare. Talida Tolnai a fost jucătoarea meciului, cu 21 intervenţii.
Marcatoare:
România - Neagu 11 goluri, Geiger 4, Manea 3, Ardean-Elisei 2, Nechita 1, Stanca 1, Han 1.
În primul meci din grupa I, tricolorele au învins Croaţia, scor 31-22 (14-12).
Ultimele meciuri din grupă vor avea loc joi, după programul: 17.45 România - Rusia, 19.45 Spania - Croaţia, 21.45 Danemarca - Muntenegru.
Primele două clasate în grupele principale vor juca semifinalele, încrucişat, în 18 decembrie. Învinsele vor disputa finala mică, iar învingătoarele din semifinale, vor evolua pentru medaliile de aur, ambele meciuri fiind programate în 19 decembrie, ultima zi a CE.
Echipa ţării noastre a obţinut cea mai bună clasare la CE din 2000, când a încheiat pe locul patru, turneul final găzduit chiar de România.
Primele trei clasate la CE din Danemarca şi Norvegia obţin automat calificarea la Campionatul Mondial din 2011.
Paula Rădulescu ajunge la cuţit
Preşedintele clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea, Ioan Gavrilescu, a declarat că portarul Paula Ungureanu, a fost diagnosticată cu ruptură de ligamente încrucişate la genunchiul stâng, după accidentarea din meciul cu Croaţia, şi va rata tot sezonul 2010-2011.
"Diagnosticul este clar, ne-a întristat pe toţi. Va rata tot sezonul competiţional. Am încercat să o încurajăm pe Paula, şi-a mai revenit puţin, dar va fi greu pentru ea, mai ales că este o persoană mai gingaşă. La ora 13.30, analizele au fost trimise şi în Bucureşti, la Spitalul Floreasca, unde sunt medicii care se ocupă de echipa noastră şi diagnosticul a fost confirmat. Dânşii fac eforturi să ia legătura cu profesorul Martens, de la clinica din Belgia, pentru ca Paula să ajungă direct acolo din Danemarca", a spus Gavrilescu.