Presa italiană a notat, joi, că fundaşul Cristian Chivu a greşit la golul marcat de Olivera, în minutul 79 al meciului pe care Internazionale Milano l-a terminat la egalitate, scor 1-1, cu Lecce, în etapa a XI-a din Serie A. "Chivu a dormit la golul lui Olivera", menţionează sportevai.it, care i-a acordat românului nota 5, la fel ca leggo.it.
Cristian Chivu este notat cu 5,5 de Datasport şi de calciomercato.it, această a doua sursă considerând că fundaşul a fost adesea comod şi nu a ieşit în faţă.
Site-ul ilpallonaro.com scrie că jucătorul român a fost "providenţial" la o faţă de joc din prima repriză, dar precizează că fundaşul a dormit la golul lui Olivera.
Un alt român din campionatul Italiei, Ştefan Radu, a fost notat cu 6 de Il Tempo, Datasport şi site-ul leggo.it pentru evoluţia din meciul cu Cesena, scor 0-1. "A fost surprins în zona sa, la început. Apoi, a fost mai bun", scrie Il Tempo.
Echipa Internazionale Milano, cu fundaşul Cristian Chivu integralist, a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, miercuri, în deplasare, în compania formaţiei Lecce, în cadrul etapei a XI-a a campionatului Italiei. Lazio Roma, cu Ştefan Radu integralist, a fost învinsă, tot miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0, de Cesena, unicul gol fiind marcat de Parolo '85.