Căpitanul echipei naţionale a României, Cristian Chivu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că selecţionerul Răzvan Lucescu este unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-a avut reprezentativa "tricolorilor" şi i se pare incorect ca tehnicianul să fie acuzat pentru meciul cu Albania.
"Am venit aici după o perioadă în care am decis să tac, pentru că mă cuprinsese o lehamite. Vreau să spun că mi se pare incorect ca Răzvan Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-a avut vreodată echipa naţională, să fie umilit. Am şi avem onoare, lucrăm cu unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-a avut naţionala. Sunt aici pentru a-mi şi a ne asuma rezultatul cu Albania şi pentru a înţelege că nu este vina antrenorului pentru că am avut 1-0 în minutul 80 şi am luat gol dintr-o fază fixă", a spus Cristian Chivu, cu ochii în lacrimi, conform www.prosport.ro
Chivu a menţionat că nu renunţă la convocările la naţionala României pentru că el crede în valoarea echipei. "Trăiesc într-o ţară pe care încep să o înţeleg din ce în ce mai puţin. Îmi era uşor să renunţ, îmi spuneau oamenii că aş putea să-mi bag picioarele şi să trăiesc liniştit acasă alături de soţie şi de copii, dar sunt aici pentru că eu cred în naţionala României", a mai spus el în cadrul conferinţei susţinute la Minsk, alături de selecţionerul Răzvan Lucescu.
Selecţionata României a terminat, vineri, la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat pe teren propriu, la Piatra Neamţ, în compania reprezentativei Albaniei, în debutul Grupei D a preliminariilor pentru Campionatul European din 2012, găzduit de Polonia şi Ucraina. Chivu a absentat de la meciul cu Albania din cauza unei suspendări.
Reprezentativele Belarusului şi României se vor întâlni marţi, la Minsk, de la ora 20.30, în etapa a doua a Grupei D din preliminariile Campionatului European 2012.