Atacantul formaţiei VfB Stuttgart, Ciprian Marica, a declarat, miercuri, la Piatra Neamţ, înaintea meciului cu Albania din preliminariile Euro-2012, că a trăit destul dezamăgiri la echipa naţională şi a precizat că a venit timpul să câştige şi să se bucure, transmite trimisul MEDIAFAX.
"Ne aflăm în faţa a două meciuri cruciale. Avem o datorie faţă de suporteri şi faţă de noi şi ne dorim foarte mult să facem o treabă bună. Cred că acest grup poate face performanţă şi să obţină calificarea la următorul turneu final. Într-adevăr, aceste două meciuri vin într-o perioadă dificilă în care suntem afectaţi de accidentări. Însă, sunt sigur că cei care vor veni în locul accidentaţilor îşi vor face datoria aşa cum trebuie. Cu toţii ne dorim nouă puncte din următoarele trei partide. În acest moment cel mai important este cel cu Albania, pentru că este primul meci şi este crucial să începem cu dreptul. În această partidă în primul rând contează rezultatul, iar dacă vom reuşi să facem şi spectacol ar fi cu atât mai bine. Am trăit destule dezamăgiri la echipa naţională şi a venit timpul să câştigăm şi să ne bucurăm. Sperăm să obţinem cele trei puncte", a spus Marica.
Raţ plânge absenţa lui Chivu
Fundaşul echipei Şahtior Doneţk, Răzvan Raţ, a declarat că reprezentativa Albaniei, pare, teoretic, un adversar facil.
"Albania este o echipă imprevizibilă şi ambiţioasă. Poporul albanez este caracterizat prin ambiţie. Teoretic pare un adversar facil, dar asta nu înseamnă că vom intra pe teren şi deja am câştigat cu 3-0. Va fi foarte greu şi nu încerc să găsesc o scuză pentru un eventual eşec", a spus Raţ.
Internaţionalul român a afirmat că orice eşec pe teren propriu te poate scoate din lupta pentru calificare. "Din punct de vedere fizic sunt în regulă. Sper că nu vor mai fi probleme şi voi putea juca în ambele meciuri. Pauza mea nu a fost decât de 6-7 zile, apoi am trecut la antrenamente normale. Bineînţeles că ne dorim şase puncte în cele două meciuri, iar în această campanie orice eşec, mai ales acasă, te poate scoate din cărţile pentru calificare. Trebuie să facem totul pentru a câştiga fiecare meci şi pentru a aduna cât mai multe puncte. Indiferent despre ce se spune despre şansele de calificare, ale noastre, ale Franţei sau ale altei echipe, important este ceea ce se întâmplă pe teren. Cu siguranţă va conta şi absenţa lui Chivu, pentru că el până la urmă este cel mai important om al nostru şi trebuie să ne descurcăm şi fără el", a precizat Raţ.
Partida România - Albania va avea loc vineri de la ora 21.00, pe stadionul Ceahlăul din Piatra Neamţ, iar meciul Belarus - România este programat în data de 7 septembrie, de la ora 20.30, la Minsk, ambele în preliminariile Campionatului European din 2012.
Albanezii vor să producă surpriza
Fundaşul Andi Lila (SK Tirana) a declarat că, dacă va lupta aşa cum ştie, reprezentativa Albaniei poate face o surpriză în meciul cu România, informează cotidianul Gazeta Albania.
"Acea înfrângere usturătoare cu 1-6 în faţa României aparţine trecutului, acum pornim într-o nouă campanie şi vrem să scoatem un rezultat favorabil în România. Este o atmosferă bună la lot şi sunt convins că dacă vom lupta şi vom da totul pe teren putem produce o surpriză la Piatra Neamţ", a spus Lila.
Fundaşul Admir Teli (Qarabagh) a precizat că naţionala ţării sale va încerca să debuteze cu dreptul în campania de calificare la Euro-2012 şi să nu piardă la Piatra Neamţ. "Vom încerca să dăm totul în debutul acestor preliminarii, trebuie să muncim mult şi să jucăm un fotbal cât mai bun. Începem cu România şi trebuie să debutăm cu dreptul, să scoatem cât mai multe puncte la început pentru a avea un impuls în grupa de calificare la Campionatul European", a spus Teli.