Finanţatorul grupării Astra Ploieşti, Ioan Niculae, a declarat, joi, că jucătorii formaţiei Unirea Urziceni, Ricardo Gomez Vilana, George Galamaz şi Laurenţiu Marinescu au semnat contracte cu gruparea prahoveană.
"Singurul lucru cert este că cei trei jucători despre care s-a vorbit, Galamaz, Ricardo şi Marinescu, au semnat. Bilaşco nu mai reprezintă un interes pentru noi. Am convocat tot staff-ul de la Astra şi am vorbit cu ei, le-am spus despre transferurile făcute. Acum ne-am schimbat obiectivul, sperăm să terminăm în primele şase", a declarat Ioan Niculae la televiziunea Sport.ro, conform www.prosport.ro.
Galamaz, Marinescu şi Ricardo se află acum în Croaţia pentru meciul pe care Unirea Urziceni îl dispută în această seară cu Hajduk Split, în prima manşă în play-off-ul Ligii Europa. Cei trei jucători se vor alătura lotului formaţiei Astra după returul cu echipa croată, programat la 26 august.
Patronul Astrei Ploieşti a mai declarat că transferul lui Marius Bilaşco la Astra Ploieşti nu mai este de actualitate, întrucât atacantul Unirii Urziceni a fost "fiţos" şi a avut "pretenţii exagerate".