După prologul campionatului în care Sportul s-a înclinat pe teren propriu în faţa celor de la Oţelul Galaţi, scor 0-1, astăzi, mâine şi poimâine sunt programate alte partide interesante.
Cel mai tare meci este, fără îndoială, cel de la Turnu Severin, acolo unde Universitatea Craiova dă piept cu campioana en-titre CFR Cluj.
Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu-şi face griji din pricina declaraţiilor de revanşă ale craiovenilor înaintea meciului direct de sâmbătă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Anul trecut am avut parte de meciuri grele cu Craiova. Nu ne este frică de ei şi nu cred că frică este cel mai potrivit termen. Ei ar trebui să se teamă de noi, pentru că suntem campioni. Este normal ca Craiova să îşi dorească să câştige împotriva noastră. Trebuie să facem o partidă perfectă. Nu suntem încă recuperaţi total din punct de vedere psihic şi fizic după meciul din Supercupă", a spus Mandorlini.
Antrenorul echipei clujene a anunţat că va deplasa în Oltenia un lot de 19-20 de jucători şi a afirmat că cei care nu prind lotul ori se împacă cu ideea, ori îşi pot căuta altă echipă. "Şase jucători vor fi nevoiţi să rămână acasă. Le-am spus şi lor că nu este uşor să joci la CFR. Este o decizie grea şi pentru mine. Daca cuiva nu îi convine, este liber să plece!", a mai spus italianul.
Mandorlini a ţinut să-şi clarifice relaţia cu atacantul Yssouf Kone, aflat pe picior de plecare după ce nu a prins nici lotul în partida din Supercupă, cu Unirea Urziceni. "Nu este nicio problemă între mine şi Kone, avem o relaţie bună. Eu fac alegerile în legătură cu alcătuirea echipei şi răspund pentru ele. Bastos nu va face deplasarea la Craiova. A venit doar de două zile, nu ştiu când îl voi trimite în teren. Am văzut că este un mijlocaş bun, care se poate mula pe toate posturile din linia mediană", a conchis italianul care a recunoscut că până la încheierea perioadei de transferuri există şanse ca la echipă să mai ajung cel puţin un jucător.
Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Aurel Ţicleanu, a declarat, vineri, că formaţia sa îşi propune să învingă în meciul cu CFR Cluj.
"Un debut cu dreptul ar aduce şi lumea la stadion, dar şi trei puncte importante, fiindcă nu ştiu câte formaţii se vor descurca în faţa CFR-ului în noul sezon. O victorie ne-ar situa în plutonul fruntaş la început şi ar fi o motivaţie suplimentară pentru băieţi. În pregătiri, clujenii au luat mai mereu două goluri pe meci, numai cu Anderlecht nu s-a întâmplat aşa. Au păstrat media şi cu Urziceni în Supercupă, deci din punctul acesta de vedere sunt încrezător că o să marcăm. Dar şi în urmă cu două luni băieţii au înscris de două ori şi au pierdut. Important este să nu mai primim aşa uşor goluri. Categoric jucăm la victorie, avem şi atuurile noastre, dar trebuie să recunoaştem că adversarul porneşte cu prima şansă", a spus Ţicleanu.
Aurel Ţicleanu a admis că partida cu echipa antrenată de Andrea Mandorlini îi surprinde oarecum nepregătiţi pe olteni. "Din păcate noi nu suntem la sută la sută din potenţial, dar asta este. Ne-ar mai trebui încă o săptămână şi vreo două meciuri amicale pentru a fi gata. Clujul este în faţa noastră, şi la număr de meciuri amicale, are şi o partidă oficială. Dar putem compensa aceste probleme prin entuziasm, determinare, creştem de la zi la zi. Altceva ar fi dacă am avea tot lotul valid pentru această întâlnire, dacă ar putea evolua David Lopes, Florin Costea, Alex Piţurcă sau Wobay. După patru - cinci etape apar cartonaşele, apar accidentările, iar echipele mari sunt echipele care au jucători mari pe bancă", a afirmat tehnicianul.
Meciul dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj, din prima etapă a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 18.00.
Şi alte meciuri se anunţă extrem de atractive. Universitatea Cluj, proaspăt revenită în Liga I, va înfrunta Steaua reşapată de Victor Piţurcă şi rămâne de văzut cum va arăta echipa din Ghencea.
Nici Dinamo nu va avea o misiune simplă la Ploieşti, mai ales că pe banca gazdelor de la ASTRA stă un fost stelist, l-am numit aici pe Mihai Stoichiţă.