Stadionul din Ghencea, aflat în proprietatea publică a statului şi administrarea MApN prin CSA "Steaua", a fost de la darea în folosinţă în 1974 gazda clubului Steaua Bucureşti şi a echipei sale de fotbal, precizează MApN, adăugând că Steaua este un simbol al Armatei şi românilor care iubesc fotbalul
Ministerul Apărării Naţionale precizează, într-un comunicat remis vineri agenţiei MEDIAFAX, că nu respinge colaborarea cu societatea comercială a lui George Becali, atâta vreme cât această colaborare se derulează în condiţii de legalitate.
"Prin urmare, atunci când societatea comercială îşi va achita datoriile către clubul Armatei, conform obligaţiilor prevăzute în contractul de închiriere, colaborarea poate fi reluată, prin încheierea, în condiţiile legii, a unui nou contract, astfel încât echipa de fotbal Steaua Bucureşti să joace în continuare pe stadionul din Ghencea", explică MApN.
Ministerul spune că George Becali, prin declaraţiile sale publice, a încercat să creeze o falsă problemă şi să arunce responsabilitatea rezilierii contractului către instituţia Armatei.
Ministerul Apărării Naţionale reiterează că închirierea imobilelor şi terenurilor din patrimoniul ministerului nu este atributul ministrului, ci al structurilor care le administrează. În cazul clădirilor şi terenurilor aferente Stadionului Steaua, responsabilitatea revine Clubului Sportiv al Armatei "Steaua".
"Ca urmare a derulării, în perioada septembrie–decembrie 2009, a licitaţiei privind închirierea Stadionului Steaua, care cuprinde clădiri şi terenuri în suprafaţă totală de peste 90.000 m.p., aflate în proprietatea statului şi administrarea M.Ap.N., prin Clubul Armatei, SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA a consimţit, prin oferta depusă, să achite lunar o chirie în valoare de 21.600 Euro, care a fost stabilită de către un expert autorizat în domeniu", scrie MApN.
Becali a refuzat să plătească
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, miercuri, într-un comunicat, că FC Steaua a întârziat plata chiriei pentru Stadionul Steaua cu peste 60 de zile şi conform înţelegerii dintre cele două părţi, contractul este reziliat automat.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că vrea să-şi recupereze toate investiţiile făcute la Stadionul Steaua şi va încerca pe cât posibil ca baza sportivă să fie lăsată în paragină după mutarea echipei "roş-albastre" la Buzău.
"Trebuie să-mi recuperez investiţiile, să mi le iau. Trebuie să demontez toată tribuna, să rămână doar pereţii, că ei numai pereţii au. Trebuie să demontez nocturna şi după aia să ia ce are, un stadion în paragină, ceea ce a şi avut. Sunt unele pe care nu le pot lua, am făcut protocol de predare-primire. Voi lăsa cât pot eu baza aia în paragină. Şi scaunele le voi lua, sunt "roş-albastre", le duc la Buzău. Mă poate scoate din Ghencea dacă vine Gabi Oprea cu tancul şi vine cu o mitralieră. E posibil să mă scoată aşa, altfel nu se poate, legal nu se poate. Acolo sunt nişte investiţii făcute. Să vedem ce o spune instanţa, am făcut investiţii, să zicem de şapte milioane, şi îmi spune că mai am de primit patru", a spus Becali.
Directorul Departamentul Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, Viorel Duru, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că FC Steaua trebuie să prezinte până la 31 mai un contract pentru un stadion omologat pentru Liga I şi Liga Europa, în caz contrar punându-se "problema nelicenţierii".