Echipa Ceahlăul Piatra Neamţ este matematic retrogradată, după ce a fost învinsă, luni, în deplasare, scor 4-0 (2-0), de formaţia Unirea Urziceni, în penultimul meci al etapei a XXXIII-a din Liga I.
Înaintea ultimei etape, Ceahlăul ocupă locul al 17-lea, penultimul, cu 28 de puncte, cu cinci mai puţine decât formaţia aflată pe ultima poziţie neretrogradabilă (14), Universitatea Craiova.
Bilaşco a deschis scorul în minutul 14, cu un şut de la şase metri, după centrarea venită de pe partea dreaptă, de la Semedo.
În minutul 38, la un contraatac, Semedo i-a pasat, tot de pe partea dreaptă, lui Frunză, care, aflat singur în faţa portarului oaspete, a marcat cu un şut plasat, de la marginea careului mare.
Scorul a devenit 3-0 în minutul 53, când Rusescu a trimis mingea sub bară, dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri.
Rusescu a punctat şi în minutul 68, tot cu un şut sub bară, dar de la 10 metri, după o pasă primită de la Bilaşco.
Cu o etapă înainte de finalul campionatului, Unirea Urziceni şi-a asigurat locul secund în Liga I, cu 63 de puncte, şi nu mai poate fi ajunsă de următoarele formaţii din clasament.
- Vaslui şi Timişoara au pierdut locurile de Liga Campionilor
Echipa FC Timişoara a terminat, luni, la egalitate, scor 0-0, meciul disputat în deplasare cu formaţia Pandurii Târgu Jiu, în ultimul meci al etapei a XXXIII-a (penultima) din Liga I, şi nu mai are şanse de a termina competiţia pe locul al doilea. La meci au asistat aproximativ 7.000 de spectatori. Echipa FC Vaslui a fost învinsă, luni, în deplasare, scor 1-0 (0-0), de formaţia Oţelul Galaţi. Golul a fost marcat în proprie poartă de Papp, în minutul 50, după o lovitură liberă executată de pe partea stângă de Viglianti şi o respingere în faţă a portarului Kuciak. La meci au asistat aproximativ 4.000 de spectatori, printre care circa 30 de suporteri ai formaţiei oaspete.
Rezultatele înregistrate în partidele etapei a XXXIII-a a Ligii I:
Gaz Metan Mediaş - Unirea Alba Iulia 5-0
CFR Cluj - Internaţional Curtea de Argeş 2-1
Gloria Bistriţa - Poli Iaşi 5-0
FC Braşov - Rapid Bucureşti 1-1
Dinamo Bucureşti - Astra Ploieşti 3-3
Steaua Bucureşti - Universitatea Craiova 2-0
Oţelul Galaţi - FC Vaslui 1-0
Unirea Urziceni - Ceahlăul Piatra Neamţ 4-0
Pandurii Târgu Jiu - FC Timişoara 0-0.
Clasamentul Ligii I:
1. CFR Cluj 33 19 9 5 42-21 66 puncte
2. Unirea Urziceni 33 17 12 4 51-25 63
3. FC Timişoara* 33 15 14 4 54-25 59
4. FC Vaslui 33 17 8 8 42-28 59
5. Steaua Bucureşti 33 17 8 8 47-36 59
6. Dinamo Bucureşti 33 13 14 6 48-35 53
7. Oţelul Galaţi 33 14 8 11 38-35 50
8. Rapid Bucureşti* 33 13 10 10 53-38 49
9. FC Braşov 33 11 10 12 38-29 43
10. Gaz Metan Mediaş 33 9 14 10 33-37 41
11. Gloria Bistriţa 33 10 11 12 34-44 41
12. Internaţional Curtea de Argeş 33 10 6 17 32-48 36
13. Astra Ploieşti 33 8 11 14 33-45 35
14. Universitatea Craiova 33 10 3 30 41-52 33
15. Pandurii Târgu Jiu 33 6 13 14 18-30 31
16. Poli Iaşi 33 7 10 16 27-48 31
17. Ceahlăul Piatra Neamţ 33 6 10 17 26-53 28
18. Unirea Alba Iulia 33 7 5 21 33-61 26.
* Echipa Rapid Bucureşti a câştigat pe teren partida cu formaţia FC Timişoara, scor 1-0, dar Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste a decis, la 9 aprilie, ca Rapid să piardă la masa verde, cu scorul de 0-3, acea partidă, considerând că jucătorii Dacian Varga şi Tiberiu Bălan nu aveau drept de joc.