Tehnicianul formaţiei Viborg HK, Jakob Vestergaard, a declarat, vineri, la sosirea în România, că handbalistele echipei daneze sunt favorite în întâlnirea cu Oltchim, deoarece diferenţa din turul finalei Ligii Campionilor a fost "destule de mare şi au mai multă experienţă".
"E normal să avem emoţii pentru că suntem în faţa unui meci foarte important, însă cred că suntem, favoriţi pentru că diferenţa din tur a fost destul de mare, iar experienţa noastră este superioară Oltchimului. Cea mai periculoasă jucătoare de la Vâlcea mi se pare Neagu", a declarat Vestergaard.
Jucătoarele de la Viborg au sosit, vineri, în jurul orei 14.00, la Bucureşti şi s-au cazat în acelaşi hotel cu handbalistele de la Oltchim.
Mizează pe sprijinul publicului
Constantin Roibu, finanţatorul Oltchim Râmnicu Vâlcea, a declarat, joi, că jucătoarele pregătite de Radu Voina au un moral bun şi sunt pregătite să răstoarne rezultatul din meciul tur cu Viborg HK, din finala Ligii Campionilor, ceea ce ar reprezenta "un lucru extraordinar pentru sportul românesc".
"O diferenţă de şapte goluri în handbal nu este una prea mare. S-au mai văzut cazuri în care s-a revenit de la o asemenea diferenţă. Ar fi nemaipomenit pentru noi, cu atât mai mult cu cât nicio echipă care a jucat în finala Ligii Campionilor nu a reuşit o asemenea revenire. Am discutat cu fetele, moralul este foarte bun la echipă, au ambiţie foarte mare să răstoarne rezultatul, iar dacă vom reuşi acest lucru ar fi extraordinar pentru sportul din această ţară, pentru club şi pentru mine", a spus Constantin Roibu cu ocazia antrenamentului efectuat, joi, de Oltchim Râmnicu Vâlcea în vederea partidei de sâmbătă cu Viborg.
Oficialul Oltchimului a adăugat că obiectivul formaţiei din Râmnicu Vâlcea pentru sezonul viitor va fi tot câştigarea Ligii Campionilor şi că se doreşte păstrarea actualului lot şi staf tehnic.
Constantin Roibu a menţionat că este sigur că atmosfera va fi una incendiară la partida care va avea loc în Sala "Ioan Kunst Ghermănescu" din Bucureşti: "Sunt convins că va fi o atmosferă incendiară, iar suporterii le vor încuraja pe fete pentru a întoarce rezultatul în favoarea lor. Din păcate, capacitatea sălii este mică şi doar atâtea bilete ne-am permis să vindem. Pentru anii viitori, dacă vom mai ajunge la acest nivel, vom lua în calcul organizarea unui asemenea meci într-un pavilion expoziţional cu mult mai multe locuri. Am văzut în alte ţări că se pot organiza meciuri de handbal şi într-o astfel de locaţie".
Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a fost învinsă, în 8 mai, la Herning, de formaţia daneză Viborg HK, scor 28-21 (14-11), în manşa tur a finalei Ligii Campionilor.
Meciul retur va avea loc, cu trofeul pe masă, la Bucureşti, sâmbătă, de la ora 20.45 (în direct pe Pro TV).