Antrenorul formaţiei FC Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, în ciuda absenţelor pe care le are Dinamo, pentru partida cu gruparea bănăţeană, bucureştenii vor putea să formeze o echipă puternică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Chiar dacă s-a vorbit mult de jocul cu Dinamo, este unul special pentru suporteri, pentru noi, dar şi pentru că, dacă vom câştiga acolo, sunt şanse mari să ne continuăm lupta pentru titlu. Dinamo va avea câteva absenţe importante, dar cred că de la mijloc în sus, cu excepţia lui Torje, ei pot alcătui o echipă foarte bună. Ştiu că în apărare au câteva probleme şi vor fi nevoiţi să improvizeze, dar trebuie să fim şi noi foarte bine pregătiţi şi foarte motivaţi pentru acest joc. Ar fi normal ca jucătorii care îi vor înlocui pe cei indisponibili să fie foarte motivaţi să demonstreze că îşi merită locul în echipă", a spus Sabău.
Tehnicianul a adăugat că pentru Dinamo partida este foarte importantă, deoarece ar putea pierde locul care le asigură prezenţa în cupele europene. "Meciul este important pentru ambele echipe. Ei trebuie să prindă un loc de cupe europene şi e normal să considere meciul foarte important. Totuşi, vorbim de Dinamo, nu-şi pot permite să nu joace într-o cupă europeană", a precizat Ioan Ovidiu Sabău.
Antrenorul echipei FC Timişoara consideră că atacantul Gueye Mansour s-a referit doar la câţiva suporteri atunci când a spus că fanii timişoreni au folosit scandări rasiste la adresa sa, a lui Nibombe şi a lui Parks: "Normal că jucătorii sunt afectaţi, pentru că acele scandări au venit din partea celor pentru care joacă. Cred, totuşi, că Mansour s-a referit doar la un număr restrâns de suporteri, poate că aceia ar putea fi număraţi pe degetele de la o mână, pentru că ceilalţi sunt foarte civilizaţi. Cam 90 la sută dintre cei care vin la stadion îşi încurajează echipa, au grijă de jucători şi îi respectă. Cred că Mansour a greşit pentru că nu a făcut referire doar la acele două sau trei persoane care au spus ce au spus. Sunt foarte mulţi oameni care îl apreciază pe Mansour. Îmi amintesc de acel meci cu Alba Iulia, când a revenit după accidentare, a şi marcat un gol, iar lumea l-a aplaudat".
Sabău a afirmat că el este singurul care poate spune, la finalul sezonului, ce jucători trebuie să plece şi cine ar mai trebui să vină la FC Timişoara. "Dacă ar fi să mă întrebe cineva acum dacă am nevoie de Golanski, aş spune nu. Dar astea sunt alte discuţii care ar trebui să aibă loc după ultimul joc din acest sezon. Vom vedea atunci cine pleacă şi cine vine. Cred că mi-am câştigat încrederea în faţa conducerii, pentru că am lucrat deja un an de zile cu aceşti jucători şi numai eu sunt în măsură să spun cine trebuie să plece şi cine trebuie să vină", a declarat Sabău.