Impresarul Victor Becali a declarat, luni, pentru site-ul reterete24.it, că nu a vorbit cu fundaşul Dorin Goian despre o trecere a acestuia de la echipa US Palermo la formaţia CFR Cluj, informează agenţia Sports.
"Nu ştiu dacă Goian va pleca de la Palermo, nu m-am întâlnit cu nimeni din cadrul clubului. Goian vrea să meargă la CFR Cluj? Se poate, dar nu am vorbit cu el despre aşa ceva. După şase luni în Italia mi se pare straniu să vrei să te întorci în ţară. În zilele următoare voi vorbi cu Goian şi cu Sabatini (n.r. - Walter Sabatini, directorul sportiv al clubului Palermo) şi vom vedea ce e de făcut. Cu siguranţă după această întâlnire voi avea noutăţi", a spus Becali.
Deşi Dorin Goian a fost lăudat de oficialii clubului Palermo, în ultimele zile au apărut informaţii conform cărora formaţia CFR Cluj este interesată de serviciile internaţionalului român. Transferat în vară la Palermo, Goian a prins foarte rar un loc de titular în defensiva sicilienilor.