Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, vineri, cu ocazia unei întâlniri cu preşedinţii de cluburi din zona Moldovei, că arbitrii străini nu vor mai conduce meciuri din Liga I, începând din retur, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Urmează să semnăm cu UEFA o convenţie, prin care ne obligăm să nu mai aducem arbitri străini la meciurile din campionatul intern. Alături de San Marino şi Azerbaidjan, suntem singurele ţări care nu au semnat această convenţie. De aceea, nu vom mai permite aducerea de arbitri străini. Până acum, am tot ţinut cont de părerea şefilor de cluburi, dar acest lucru nu poate merge la infinit. În plus, am primit reproşuri din partea federaţiilor care au trimis arbitri la meciuri din Liga I şi care pe urmă au fost făcuţi cu ou şi cu oţet de conducătorii de cluburi de la noi. Nu ne putem face de râs în faţa celor de la UEFA", a spus Ionuţ Lupescu.
La începutul lunii noiembrie 2009, Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a hotărât interzicerea aducerii brigăzilor de arbitri străini pentru meciurile din Liga I, începând cu returul actualei ediţii de campionat, măsură ce nu a fost agreată de reprezentanţii cluburilor, care vor în continuare ca unele partide să fie conduse de străini. O decizie finală urmează să fie luată înaintea începerii returului (20 februarie).
Lupescu nu se bagă la echipa naţională
Pe de altă parte, Ionuţ Lupescu a afirmat că nu se pune problema ca finala Ligii Europa din 2012 să nu se dispute la Bucureşti. "Noi avem un contract semnat cu UEFA pentru disputarea finalei Europa League, din 2012, la Bucureşti şi a turneului final Under 19, în 2011. Sunt condiţii ca stadionul să fie gata înainte de disputarea celor două evenimente. Lucrările merg bine şi eu estimez că acesta va fi gata anul acesta, cu excepţia acoperişului, care va fi terminat până în aprilie-mai 2011", a completat Lupescu.
Ionuţ Lupescu a precizat că atacurile asupra selecţionerului Răzvan Lucescu vin din partea unor persoane care nu trebuie băgate în seamă. "Eu ştiu că acum nu prea sunt evenimente şi atunci presa are nevoie de subiecte. Nu cred că ar trebui să-i băgaţi atâta în seamă pe cei care îl atacă pe Răzvan Lucescu. Răzvan a fost reconfirmat selecţionerul României, aşa că nu văd de ce ar mai trebui să vorbim noi despre aceste atacuri. Nu sunt eu antrenorul echipei naţionale ca să spun dacă trebuie sau nu adus Mutu la naţională. Selecţionerul este Răzvan şi el hotărăşte cine vine la naţională şi cine nu. Plus că nu a fost nicio acţiune a echipei naţionale până acum, ca să putem vorbi de nechemarea lui Mutu", a subliniat Lupescu.